Rata de participare la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie, desfășurată miercuri, a fost de 98% – 98.722 prezenți dintr-un total de 100.728 de candidați înscriși.
Potrivit unui comunicat remis presei de Ministerul Educației, nu s-au prezentat pentru susținere probei 1.983 de candidați, iar 25 au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Vineri va avea loc proba la alegere a profilului și specializării. Luni este programată proba la Limba și literatura maternă.
Afișarea rezultatelor inițale (în centrele de examen și online, inclusiv pe site-urile inspectoratelor școlare) este programată în data de 20 iunie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 23 și 24 iunie.
În Timiş, miercuri s-au prezentat la Matematică 2154 din 2229 de înscrişi, iar la Istorie, 1124 din 1134, pentru un total de 3278 din 3363, aşadar 85 de absenţi şi un elev eliminat. Acesta a fost prins cu un aparat auditiv implantat în ureche…
Guvernul Bolojan a revenit de la decizia de desființare a reducerilor de impozite aplicate persoanelor…
Există comunități care cresc prin infrastructură și există comunități care cresc prin oameni. Iar investiția…
În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…
Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…
Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…
Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…