Social

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) își onorează premianții

Rezultatele obținute de studenții Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) la concursurile naționale și internaționale organizate în anul universitar 2024 / 2025 vor fi premiate, marți, 1 iulie 2025, începând cu ora 17.00.

Cu această ocazie, vor fi premiați studenții care au participat la ediția 2025 a Hexagonului Facultăților de Drept, prestigios concurs național organizat anual între echipele facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara, cu participarea ca invitat special a Universității de Stat din Moldova (Chișinău).

Ediția din acest an a concursului a inclus trei probe științifice (Drept civil, Drept penal, Drept constituțional) și patru probe sportive (fotbal, streetball, tenis de masă și șah).

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara s-a situat pe locul III în clasamentul general al competiției. Totodată, Facultatea de Drept din Timișoara a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul II la probele sportive de fotbal și șah, precum și locul III la proba științifică de Drept civil. Echipele facultății au ocupat locul IV la proba științifică de Drept penal și la probele sportive de streetball și tenis de masă.

Cu aceeași ocazie, vor fi premiați studenții care au participat la concursurile internaționale de procese simulate în dreptul Uniunii Europene, drept internațional public și drepturile omului. Astfel, vor fi premiați studenții participanți la etapa finală a Central and Eastern European Moot Competition, prestigios concurs științific studențesc de dreptul Uniunii Europene, organizat de Juris Angliae Scientia – British Law Centre, în cooperare cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu susținerea altor instituții ale Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universității Cambridge și a Clifford Chance. Echipa Facultății de Drept din Timișoara s-a calificat în runda semifinală a competiției și a obținut locul V în clasamentul general, continuând seria performanțelor echipelor care au reprezentat facultatea la edițiile anterioare.

De asemenea, vor fi premiați studenții care au participat la European Human Rights Moot Court Competition – Helga Pedersen, prestigios concurs studențesc de drepturile omului, organizat de ELSA International în cooperare cu Consiliul Europei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului și European Human Rights Association. Echipa Facultății de Drept din Timișoara a fost formată din Anastasia Prodius, Mihaela Daia, Horea Ardelean, studenți în anii III și IV, și însoțită de domnișoara Bianca Iaici, masterand (of counsel). Echipa a fost coordonată de Raluca Bercea și Diana Fofiu.

Nu în ultimul rând, vor fi premiați studenții care au participat la runda internațională a Telders International Law Moot Court Competition, cel mai prestigios concurs studențesc din Europa pe teme de drept internațional public, organizat de Grotius Centre for International Legal Studies și Universitatea Leiden (Olanda).

Totodată, la eveniment vor lua parte studenți ai Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara care au participat în acest an la alte concursuri naționale de profil. Premiile sunt oferite studenților de Universitatea de Vest din Timișoara și de partenerii instituționali ai facultății.

„Rezultatele obținute de Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara se înscriu în linia ascendentă a participărilor din ultimii ani la concursurile studențești naționale și internaționale. Facultatea de Drept din Timișoara le mulțumește studenților săi și profesorilor care au coordonat pregătirea acestora, pentru contribuția la promovarea imaginii școlii de drept din Timișoara, precum și partenerilor instituționali care susțin performanțele tinerilor juriști din Timișoara.”, a declarat Lucian Bercea, decanul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

CSC Dumbrăvița începe de luni pregătirea pentru salvare

Singura divizionară secundă din Timiș - CSC Dumbrăvița - își va începe pregătirea de iarnă…

17 ore ago

Care e stadiul implementării Regio Vest în Timiș? Contracte de 250 de milioane de euro, 35 de milioane deja plătiți

Introducerea managementului la nivel local pentru fondurile europene nerambursabile acordate la nivel local sau regional…

17 ore ago

SCM Politehnica a dat de pământ cu SCMU Craiova la baschet

O prestație defensivă de excepție și coșuri din toate pozițiile pentru echipa de baschet a…

19 ore ago

Cod Galben de ger în judeţul Timiş. Va fi în continuare foarte frig până marţi

Pentru judeţul Timiş este în vigoare Cod Galben de ger în cu temperaturi maxime deosebit…

20 de ore ago

9.000 de daruri, mii de zâmbete și o rețea de oameni care cred în bine – implicarea Asociatiei Socioculturale Sam’s Friends

Într-o lume în care diferențele sociale se adâncesc, iar accesul la resurse nu este egal…

23 de ore ago

Primăria Timișoara vrea un nou drum între Aradului și Torontalului. Va dubla, în mare parte, Centura Vest

Un important producător de băuturi răcoritoare, care deține o fabrică pe Calea Torontalului, vrea să…

2 zile ago