Fritz, patru ministere și o șansă la luciditate

USR a fost, la început, o promisiune: că poți face politică fără baroni, fără valize, fără nostalgii de partid-stat. Apoi a devenit o confuzie: între ce vrea să fie și ce crede lumea că e. Acum, e un pariu. Și nu unul pierdut. Încă.

Cu Dominic Fritz ales președinte și patru ministere în noul guvern, USR intră într-o etapă în care nu mai poate da vina pe alții. Nu mai poate fi doar cronicarul lucid al eșecului celorlalți. E timpul asumării directe. E timpul guvernării.

Și nu e vorba de orice guvernare. USR își asumă două dintre cele mai grele și expuse portofolii: Apărarea și Externele. Nu sunt ministere de imagine. Sunt ministere de criză, de presiune geopolitică, de margine a deciziei strategice. Aici nu funcționează scuzele, nici demagogia. Fiecare pas e urmărit, fiecare greșeală costă. Politic. Diplomatic. Electoral.

Fritz nu e salvatorul ideal. Dar are fler mediatic și nu se ferește să-l folosească. Are o formă de carismă digitală, ambalată în gesturi bine calibrate și fraze atent livrate. Nu-i lipsește inteligența strategică, dar rămâne de văzut dacă o va investi în construcție sau o va consuma pe imagine. USR are nevoie de coerență. Nu doar de un președinte simpatic în conferințe.

Fiecare greșeală de până acum – de la resetarea Lasconi, până la alianțele riscante din teritoriu – a arătat același lucru: lipsa unui plan pe termen lung și teama de consecvență. Și totuși, chiar și în haosul strategic, rămâne ceva valoros: o generație de oameni care cred că politica poate fi decentă. Asta nu e puțin.

Nicușor Dan nu e un salvator providențial, dar poate fi canalul de reconectare cu un electorat care așteaptă coerență și decență. Nu e candidatul entuziasmului, dar poate deveni candidatul lucidității – dacă USR înțelege, în sfârșit, că instinctul politic nu e același lucru cu impulsul moral.

USR a primit o șansă. Una reală. Dar și o capcană. Pentru prima dată are putere, dar nu mai are scuze. A ajuns la masa mare, dar cu riscul de a fi mâncat primul. Dacă va trata acest moment ca pe o oportunitate de imagine, se va prăbuși. Dacă îl va trata ca pe o responsabilitate istorică, poate renaște.

Nu e vorba doar despre USR.
 E vorba despre ultima fereastră de luciditate a unei generații care încă mai speră !