Linia vieţii s-a frânt brusc pentru un adolescent de 18 ani, care se afla deja în câmpul muncii.
Polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați luni, în jurul orei 15:00, despre faptul că o persoană ar fi căzut de pe acoperișul unei clădiri din localitatea Giroc.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 18 ani, care ar fi desfășurat lucrări de construcție la acoperișul imobilului.
La fața locului, a fost prezent și un echipaj SMURD care a acordat măsurile de prim-ajutor, transportând victima la spital în stare conștientă.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea, respectiv neluarea măsurile de securitate și sănătate în muncă.
Update! Polițiștii au extins cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, întrucât tânărul a decedat, din nefericire, la spital.
Foto: arhivă
Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…
Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…
O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…
Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…