Primăria Timişoara

După investiții din fonduri europene în valoare de 24 de milioane de lei, noua clinică de balneologie de la Timișoara a fost finalizată/FOTO

Lucrările de investiții la noua clădire a Clinicii de Balneologie, au fost terminate. Aceasta permite ca, după aproape două decenii, tratamentele balneare să fie reluate la unitatea medicală din centrul Timișoarei.

Noua clădire include bazin cu apă termală, 4 băi galvanice, 14 săli de tratament și 5 cabinete de consultații. Urmează etapa de recepție a investiției.

”Noua clinică va aduce un plus esențial în sistemul nostru de sănătate publică: tratamente moderne, condiții decente și o infrastructură adaptată nevoilor reale ale pacienților, într-un domeniu medical cu mare cerere și potențial de recuperare. Investim acum un milion de euro în echipamente moderne pentru ca noua clinică de balneologie să fie dotată la cele mai înalte standarde. Este ultima etapă înainte ca această clădire, ridicată de la zero, să devină funcțională și să ofere servicii medicale de calitate pacienților din întreaga regiune”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția realizată cu bani europeni a inclus și amenajarea unei legături între clădirea ridicată de la zero și vechea clădire a Clinicii. Această conexiune, desfășurată pe două niveluri, permite un flux al pacienților și cadrelor medicale între cele două imobile. Totodată, noua clădire este dotată cu o centrală de tratare a aerului, care va păstra un nivel de umiditate redus în special în zona bazinului și a băilor galvanice și va purifica și steriliza aerul. La intrarea/ieșirea din clinică vor exista perdele de aer pentru a menține temperatura interioară la un nivel confortabil de 20°C-24°C, indiferent de anotimp. Clădirea este și complet accesibilă persoanelor cu mobilitate redusă, fiind prevăzută cu lift și rampe de acces.

Pentru reluarea tratamentelor, Primăria Timișoara va dota unitatea medicală cu echipamente moderne de hidroterapie, inclusiv patru căzi de hidroterapie cu duș subacval și două căzi pentru tratamente galvanice cu patru celule. Licitația pentru achiziție, în valoare de 5,2 milioane de lei (cu TVA) este, în prezent, în derulare.

Proiectul noii clinici de balneo, în valoare de peste 24 de milioane de lei, a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014–2020. După finalizarea recepției, vor urma instalarea echipamentelor și procedurile de autorizare sanitară.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

O oră ago

Weekend dedicat experiențelor la Iulius Town: expoziție de machete, evenimente pet-friendly și spectacole pentru copii

De la evenimente dedicate iubitorilor de sport, expoziție cu machete și navomodele, până la întâlniri…

2 ore ago

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

16 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

18 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

19 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

19 ore ago