Administratie

Noul stadion al Timişoarei ar putea fi construit, în prima fază, cu bani de la Consiliul Judeţean. Noua Poli are certificat sportiv

Din cauza restricţiilor financiare, Guvernul a anunţat tăierea bugetării stadioanelor pentru anul 2026. Preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, a afirmat, după discuții cu premierul Bolojan, că pentru anul viitor lucrările la stadion ar putea fi făcute din  cofinanțarea de 20 la sută a Consiliului Județean.

În cadrul unei conferinţe de presă, Alfred Simonis a confirmat venirea lui Dan Alexa la Poli Timişoara, vorbind şi despre stadiul în care se află noul club.

“Am obținut certificatul sportiv, am depus documentele pentru înscriere în campionat, va fi o chestiune de 10-12 zile până federația va aproba înscrierea în noul campionat, în Liga a III-a. Probabil săptămâna aceasta Dan Alexa va parafa documentele cu echipa Poli Timișoara. Puțini au avut încredere că Alexa, după ce a promovat cu Tunari va lăsa locul în liga a II-a și va veni în liga a III-a, la Poli. A fost o provocare. E un proiect de suflet, a contat și că vine acasă și atașamentul față de echipă”, a spus Simonis.

El a mai menţionat că se caută un teren pentru a se construi o nouă bază sportivă, cu teren de antrenament. Simonis a făcut apel şi la mediul de afaceri să se implice în noul proiect fotbablistic

“Am început depunerea proiectului de finanțare pentru noul club. Fac apel la mediul de afaceri local, e momentul ca pe lângă autoritățile locale e nevoie de un nou impuls”, a mai spus Simonois.

Problema stadionului

Simonis s-a întâlnit la începutul acestei săptămâni cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, discuţiile purtându-se pe marginea stadionului.

“Suntem la curent cu nevoia Guvernului de a restructura cheltuielile. Vreau să spun că am ascultat și criteriile pe care premierul Bolojan le-a cerut pentru a fi construite stadioane, iar unul dintre acestea este acela de a avea o echipă de fotbal. I-am spusa premierului că o echipă nu poate exista în prima ligă fără o bază sportivă, fără un stadion și că Poli Timișoara este un brand pe cale să renască, un brand la care ne-am implicat atât noi, cât și Primăria, și care în scurt timp va avea o echipă în prima ligă fotbalistică. Un al doilea criteriu la care a făcut referire premierul Bolojan era cofinanțarea pe care autoritățile locale o pot pune pentru un asemenea proiect (…) Lucrările de proiectare și de execuție care se vor derula pe parcursul anului 2026, să fie finanțate exclusiv din acești 20%, care sunt cu siguranță peste 100 de milioane de lei, să fie finanțate exclusiv din acest buget, astfel încât respectăm și această dorință a Guvernului de a suspenda cheltuielile pe anul 2026. Ba, mai mult, vreau sa fac un calendar. După ce se va termina litigiul între societățile care concurează pentru construirea nouluio stadion, estimăm undeva septembrie-octombrie, până se vor da hotărâri de Guvern și tot ce e necesar se face noiembrie. 8 luni vom avea termen de proiectare a noului stadion, deci probabil că anul viitor in iunie, iulie august vor incepe efectiv lucrarile, finanțate prima parte din banii judeţului Timis”, a declarat Simonis.

De menţionat aici că în Consiliu Judetean s-a decis cofinanțarea de 20% din investiția noului stadion al Timișoarei.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Încep înscrierile la unul din cele mai așteptate concusuri populare. Festivalul Gelu Stan a ajuns la ediția a VIII-a

Tradiție, folclor, autenticitate. Unul din cele mai apreciate festivaluri dedicate tradiției bănățene, și nu numai,…

O oră ago

Anunţ al Primăriei Şag referitor la plata impozitelor locale

Primăria Șag îi informează pe locuitorii comunei că impozitele pentru clădiri și terenuri se stabilesc…

2 ore ago

Direcția de Cultură dă aviz negativ pentru parcarea multietajată de la Bega. Viceprimarul Romocean e supărată

Proiectul Primăriei Timișoara de a ridica o parcare multietajată pe terenul din spatele Magazinului Bega…

15 ore ago

Începând de astăzi se pot plăti impozitele şi taxele la casieria din cadrul Primăriei Ghiroda

Astăzi, 14 ianuarie, s-a reluat programul cu publicul la Compartimentul Taxe și Impozite și la…

16 ore ago

Școala de Design Circular Cultures ajunge pentru prima dată în România. Nu oriunde, ci chiar la UPT

British Council România, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timișoara, lansează Școala de Design Circular…

17 ore ago

La Școala Gimnazială nr. 2 din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice noi

La Școala Gimnazială nr. 2 “Nestor Oprean” din Sânnicolau Mare au fost montate centrale termice…

18 ore ago