Sport

CFR Timişoara organizează cel mai puternic turneu dedicat Generaţiei 2015: Turneul Campionilor. Format deosebit şi multe echipe puternice şi de traiţie

Trăiri, intensitate, spectacol. Totul ne aşteaptă în weekend, pe Electrica, unde va fi o bucurie să privim viitoarele stele ale fotbalului românesc.

Între 29 și 31 august, arena Electrica din cartierul Fabric va găzdui prima ediție a Turneului Campionilor, competiție organizată de clubulâ CFR Timișoara, și rezervată categoriei U11 (generația 2015).

Competiţia reunește echipe importante din România, alături de o formație de tradiție din Serbia. Printre formațiile participante se numără aşadar Vojvodina Novi Sad, unul dintre cele mai importante cluburi din „vecini”, cu tradiție și un puternic centru de juniori, Poli Timișoara, cea mai iubită echipă din Banat, Rapid București, una dintre cele mai titrate echipe din fotbalul românesc, și CFR Timișoara, care va fi prezentă cu două echipe, grație unui lot numeros și valoros.

Micii „leoparzi”, pregătiți de antrenorul Adrian Brazovan, sunt considerați una dintre cele mai bune formații din țară la această categorie de vârstă. Alături de acestea vor fi prezente și alte cluburi valoroase din România: Luceafărul Cluj, Știința București, Galaxy Timișoara, Galactic Bistrița, Atletico Arad, Auto Timişoara, Unirea Ungheni, etc.

Competiția are un format inedit, inspirat din cupele europene: după faza grupelor, echipele vor continua parcursul fie în „Champions League”, fie în „Europa League”, astfel încât fiecare formație va disputa mai multe meciuri competitive până la final.

Președintele CFR Timișoara, Ioan Mateescu, ne-a declarat: „Între 29 și 31 august, arena Electrica va găzdui prima ediție a Turneului Campionilor, un eveniment prin care Timișoara devine punct de referință pentru fotbalul juvenil. Ne onorează participarea unor echipe valoroase din România și din Serbia, iar acest lucru confirmă importanța competiției încă de la debut. Pentru copii este o oportunitate de a se confrunta cu adversari puternici, într-un cadru organizat, care îi ajută să crească și să își arate calitățile. Le transmit tuturor echipelor mult succes și îi invit pe iubitorii de fotbal să fie alături de viitorii campioni.”

Turneul va debuta vineri, 29 august, de la ora 09:00, iar meciurile se vor desfășura pe terenurile bazei Electrica din Timișoara, urmând să se încheie duminică, 31 august, cu finalele și festivitatea de premiere.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

O oră ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

O oră ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

3 ore ago

Cinci victime în urma unei neatenții în trafic! S-a întâmplat joi, în Timișoara

Panică, ambulanțe, lacrimi, joi în Timișoara după un accident grav, care putea fi evitat dacă…

5 ore ago

Ioan Krausz, un tânăr sprinter pentru Timișoara

O nouă stea apare pe firmamentul atletismului bănățean. După mult timp, Timișoara se poate lăuda…

5 ore ago

Societatea Aquatim continuă acțiunea de montare în Timișoara a contoarelor inteligente

Aquatim continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. Aceasta se…

6 ore ago