Noua firmă a municipalității, care se ocupă de salubrizarea străzilor din Timișoara, are acum noi la dispoziție șase noi automăturătoare de mari dimensiuni. Un număr de șase asemenea utilaje au fost închiriate de societatea Salubrizare Timișoara – SaluT, așa cum e denumită ”comercial” de către conducerea primăriei.
Din imaginile furnizate de primarul Dominic Fritz, vorbim de automăturătoare moderne, pe șasiu Ford.
”Noutăți la SaluT, compania de salubrizare a orașului pe care am înființat-o anul acesta. Au sosit noi utilaje mari, potrivite pentru curățenia bulevardelor. Luna trecută testam mașinile mici de salubrizare, care deja sunt folosite pe străduțele înguste din cartiere”, ne transmite Fritz.
Primarul reamintește că noua firmă de salubrizare are la dispoziție nouă milioane de euro, aprobați de curând de consiliul local, pentru a se dota. Până atunci, el se declară mulțumit de curățenia pe care o vede pe străzi, dar admite că mai e de lucru.
”În paralel, SaluT are în derulare o licitație de 9 milioane de euro pentru noi dotări – de la automăturători mari și mici, până la autobasculante și autoutilitare. Bagheta magică e munca de zi cu zi. Mai e mult de făcut, dar rezultatele încep să se vadă”, încheie primarul.
Municipalitatea timișoreană anunță că SDM lucrează la astuparea găurilor din asfaltul orașului. Vizate au fost…
Tupeu la maxim pentru sinecuriştii PSD! La finalul anului trecut, șase dintre cei șapte membri…
În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…
Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…
CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…
Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…