Primăria Timişoara

La Timișoara se pregătește o nouă dezinsecție terestră

Timișoara trece printr-o nouă sesiune de dezinsecție terestră, în vederea combaterii căpușelor, țânțarilor și a larvelor acestora. Intervențiile sunt programate în perioada 1-10 septembrie, și se vor desfășura între orele 22:00 – 06:00.

Pe durata activităților, municipalitatea recomandă cetățenilor, în special copiilor, persoanelor vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici să nu stea în apropierea utilajelor ce pulverizează soluțiile, pentru a preveni eventualele incidente. De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise între orele 22:00 – 06:00. În plus, se recomandă apicultorilor să ia toate măsurile necesare pentru protejarea albinelor, inclusiv mutarea stupilor în afara zonei de stropire, pe parcursul perioadei menționate.

Substanțele folosite, Cymina Super și VECTOBAC WG, fac parte din Grupa III de toxicitate (pesticide non-agricole), Tip 18 (insecticide, acaricide și produse pentru combaterea artropodelor). Acestea sunt avizate Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și sigure pentru utilizare în mediul urban. Personalul implicat în efectuarea lucrărilor este calificat și autorizat în conformitate cu legislația în vigoare, fiind dotat cu echipament de protecție corespunzător.

În cazul în care condițiile meteorologice vor fi nefavorabile, acțiunile de dezinsecție vor fi reprogramate.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

La Spitalul Județean s-a inaugurat primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara anunță inaugurarea primului Compartiment de Alergologie și…

54 de minute ago

La 15 ani s-a bătut cu fetele de 19 și 20 de ani și a luat argintul la haltere!/FOTO

Când ambiția și determinarea fac casă bună cu performanța. Andreea Gogan confirmă speranțele puse în…

2 ore ago

S-a furat, apoi abandonat în câmp un seif metalic de valoric! Se caută făptașul

La data de 1 aprilie 2026, în jurul orei 17:33, polițiștii Secției 2 Rurale Săcălaz…

4 ore ago

Până la jet-uri Nordis, fiecare PSD-ist poartă în raniţa sa… o cutie de pantofi

Dacă justiţia din România ar funcţiona măcar la 10% din capacitate, pentru Cristian Anton nu…

5 ore ago

Surprizele de Paște sunt deja la Iulius Town: cumpărăturile de sărbători aduc premii speciale, iar Iepurașul îi așteaptă pe micii aventurieri

La Iulius Town Timișoara, primăvara vine cu surprize de Paște dedicate tuturor celor care iubesc…

5 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 2 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 02.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

5 ore ago