Social

230 de milioane de euro, bani din fonduri europene administrați de ADR Vest au contribuit la dezvoltarea sistemului educațional din zona de vest

ADR Vest a aprobat finanțarea cu peste 230 de milioane de euro din bani europeni în sistemul educațional din județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, în ultimul deceniu. Un număr de 150 de școli, grădinițe și creșe au fost modernizate prin programele gestionate de agenție, iar peste 33.000 de elevi și preșcolari beneficiază acum de confort crescut și dotări în pas cu tendințele moderne.

Clădiri izolate termic, laboratoare și săli de curs cu echipamente ce permit activități practice și experimente, săli de sport și terenuri de joacă moderne și chiar bazine de înot, așa arată în prezent unitățile de învățământ din regiune, în care s-au făcut investiții prin Programul Operațional Regional și Programul Regional Vest. La aceasta se adaugă finanțările din mediul universitar, deci 65.000 de elevi și studenți ale căror condiții de învățare sunt similare cu cele din Vestul Europei.

La Timișoara, noul corp al Liceului Waldorf, practic prima școală din oraș construită după 1989, oferă elevilor un mediu stimulativ și interactiv, unde educația academic și creativitatea merg mână în mână. Clădirea include opt săli de clasă, laboratoare de fizică, chimie și biologie complet echipate, ateliere de desen, pictură, modelaj în lut și sculptură în lemn, sală de muzică și atelier de lucru manual – toate gândite să stimuleze învățarea activă. Elevii beneficiază de o sală de sport nouă, ce oferă elevilor spațiul ideal pentru mișcare, dezvoltare fizică și activități recreative.

Deși situată în mediul rural, Dumbrăvița a construit cu fonduri europene o școală nouă, inspirată după modelul american. Elevii învață în laboratoare specializate, se pot bucura de bazin de înot și sală de sport, iar fiecare copil are dulap propriu în incinta școlii, pentru un mediu organizat și confortabil. Investiții importante s-au realizat și la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara, în Moșnița Nouă, unde a fost inaugurată o grădiniță modernă, dar și în localitățile Giroc, Chișoda, Buziaș, Lugoj, Ciacova, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Peciu Nou, Lenauheim, Dudeștii Vechi, Dudeștii Noi, Margina și Pesac.

De asemenea, toate universitățile de stat din Timișoara au beneficiat de investiții importante.

„Educația este unul dintre cei mai importanți piloni ai unei societăți moderne care își dorește să progreseze cu adevărat. Tocmai de aceea am prioritizat-o mereu în programele pe care ADR Vest le-a gestionat. Este important să le oferim copiilor și tinerilor un mediu care să le stimuleze creativitatea, curiozitatea și dorința de învățare și dezvoltare. Sigur, mai există unități de învățământ în regiune care au nevoie de investiții, iar strategia noastră e orientată în continuare în direcția sprijinirii autorităților locale, astfel încât fiecare copil din regiunea noastră să ajungă să învețe în cele mai bune condiții”, a declarat Sorin Maxim, Directorul General ADR Vest.

Educația rămâne prioritatea ADR Vest și în actualul ciclu financiar. Prin Programul Regional Vest sunt alocați peste 130 de milioane de euro pentru investiții în grădinițe, școli, licee, universități și tabere școlare. Apelurile pentru școli și licee, respective grădinițe sunt deschise până în 15 noiembrie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

3 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

6 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

7 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

7 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

7 ore ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

8 ore ago