Duminică, la Sânnicolau Mare a fost o mare şi tradiţională sărbătoare: „Roadele Toamnei”. Veche sărbătoare şvăbească a recoltei, manifestarea este organizată în fiecare an de Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Filiala Sânnicolau Mare, şi Primăria oraşului.
Ca în fiecare an, sărbătoarea recoltei a adus în prim-plan la Sânnicolau Mare recunoștința pentru darurile toamnei, dar și bogăția tradițiilor locale. Primarul oraşului, Dănuţ Groza, a remarcat bucuros că în acest an, la manifestare au participat muli copii.
“Marea mea bucurie este că în acest an au participat foarte, foarte mulţi copii. Îi felicit pe toţi cei care s-au ocupat de organizare. Obiectivul nostru este să păstrăm obiceiurile şi tradiţiile minorităţilor din Sânnicolau Mare, iar pe de altă parte să trăim bine împreună, indiferent de limba pe care o vorbim sau de confesiunea religioasă”, a spus Dănuţ Groza.
La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…
Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…
Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…
Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…
Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…
Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…