Social

O doctoriţă din Făget a fost reţinută, după ce ar fi luat şpagă de la 32 de pacienţi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus reținerea unui medic din Făget pentru fapte de corupție. Medicul reţinut, o femeie în vârstă de 55 de ani, ar fi primit, cu titlu de mită, diferite sume de bani sau alte bunuri de la 32 de pacienți, în perioda monitorizată aprilie 2024 – 29 august 2025.

La data de 3 septembrie 2025, în baza delegării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și dare de mită.

Perchezițiile au fost efectuate la sediul unei instituții medicale publice, la sediul social al unui cabinet medical și la domiciliul unei femei de 55 de ani.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că, în perioada aprilie 2024 – 29 august 2025, un medic din cadrul unei instituții medicale publice din Făget ar fi primit, cu titlu de mită, diferite sume de bani sau alte bunuri de la 32 de pacienți.

În urma probatoriului administrat, medicul a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș pentru 24 de ore.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

13 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

13 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

14 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

16 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

17 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

19 ore ago