Timp liber

Spații pentru comunitate, la trei ani. Va fi oferi un nou tur ghidat

Pe data de 7 octombrie, timișorenii sunt invitați să (re)descopere locurile incluse în programul Spații pentru comunitate printr-un tur ghidat cu Alexandra Irimia de la Timișoara Tour Guide și să participe la o sesiune de networking și discuții despre impactul și viitorul acestui program. De trei ani, Spații pentru comunitate, derulat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, pune la dispoziția comunității mai multe spații pentru evenimente culturale, sociale și civice.

Evenimentul public este precedat, între 1–3 octombrie, de o serie de întâlniri dedicate, la care vor participa organizațiile sau artiștii care au folosit aceste spații în ultimii ani, pentru a discuta despre rezultate, funcționarea și perspectivele de dezvoltare ale programului.

Considerat „unul dintre cele mai importante elemente ale Moștenirii Programului Timișoara 2023”, programul pune la dispoziție, în mod transparent și gratuit, spații unde se pot organiza evenimente cu valoare publică.

De la lansare și până la mijlocul acestui an, Spații pentru comunitate a găzduit peste 400 de evenimente – expoziții, concerte, ateliere, târguri și întâlniri publice – organizate de peste 100 de organizații, instituții culturale, artiști și grupuri creative. Aproximativ 100.000 de persoane, locuitori și vizitatori ai orașului, au participat la aceste evenimente.

În prezent, MX – Muzeul „Corneliu Miklosi”, Galeriile Bastion 1, 2 și 3, parterul și curtea Centrului de Proiecte și Galeria 5 sunt spații deschise oricui dorește să propună un eveniment care aduce valoare comunității și culturii timișorene, la care Centrul de Proiecte devine astfel partener.

Pe 7 octombrie, între orele 17:00 – 20:00 vizitatorii pot descoperi istoria locului alături de ghidul Alexandra Irimia. Traseul ales pentru tur este: MX – Muzeul „Corneliu Miklosi” (expoziția „Dan Perjovschi”, Asociația Contrasens) → Galeria 1 ( „habitat”, Asociația Lapsus) → Galeria 2 (conceptul Muzeului Interactiv al Copiilor, Organizația de Management al Destinației) → Galeria 3 („Indecis”, Asociația Foc și Pară) → Galeria 5 → Centrul de Proiecte

Accesul este liber, însă locurile pentru turul ghidat sunt limitate. Înscrierea se face prin completarea unui formular online până în 5 octombrie, ora 18:00.

Pentru mai multe detalii despre Spații pentru comunitate, accesați Spații Pentru Comunitate – Centrul de Proiecte Timișoara .

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Consiliul Local Timișoara va vota noua Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană. Centrul Forum 01115 din Giroc, al CJT, depinde de acest document

Consiliul Local Timișoara este chemat să își dea votul asupra unui proiect care va afecta…

3 minute ago

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…

34 de minute ago

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…

43 de minute ago

Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…

54 de minute ago

Investiții de sute de milioane de lei în rețelele electrice din zona de vest

Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…

O oră ago

Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…

2 ore ago