Social

UPT prezintă o nouă premieră, masteratul în sistem dual

În trend cu vremurile. Universitatea Politehnica Timișoara dovedește încă o dată că se adaptează tendințelor și cerințelor de pe piața muncii prin lansarea, în premieră, a unui program de studii de master în sistem dual cu titlul „Dezvoltare durabilă în ingineria apei”, în cadrul domeniului Ingineria Mediului.

Programul de studii masterale în sistem dual a apărut ca domeniu interdisciplinar, identificat ca nevoie pe piața muncii de către partenerul din mediul economic, SC Aquatim SA Timișoara. Acest program de masterat este realizat prin colaborarea a trei facultăți din UPT: Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, Facultatea de Construcții și Facultatea de Automatică și Calculatoare, iar activitățile practice vor fi desfășurate la partenerul economic, SC Aquatim SA.

Obiectivele programului de studii vizează pregătirea de specialiști pentru abordarea unor probleme complexe de proiectare, simulare, modelare şi dezvoltare legate de ingineria apei; dezvoltarea capacităţii de a transpune în practică cunoştinţe în domeniul protecției mediului prin activități de proiectare, operare și dezvoltare a sistemelor tehnice integrate de tratare și epurare a apei; dezvoltarea de abilităţi de conducere avansată a proceselor și securitate digitală.

Disciplinele principale din planul de învățământ al programului de masterat în sistem dual acoperă diferite aspecte ale gestionării durabile și reziliente a apei. Dintre acestea amintim: Inginerie Hidraulică în Gospodărirea Apelor, Gospodărirea Apelor Urbane, Sisteme Moderne de Alimentare cu Apă și Canalizări, Programe de Calcul Utilizate în Sistemele de Alimentare cu Apă și Canalizări, Masterplan în Ingineria Apei, Impactul Schimbărilor Climatice în Industria Apei, Planificarea și Managamentul Mediului, Procese Unitare în Tratarea și Epurarea Apei, Tratare Apei – Procedee Speciale de Tratare a Apei, Epurarea Apelor – Procedee Avansate de Epurare a Apelor, Transformare Digitală în Sectorul Apei, Guvernanță IT în Industria Apei, Automatizarea Proceselor și Managementul Datelor Digitale, Leadership Digital și Tehnologii Emergente, Securitate Cibernetică.

Pe perioada primului an de studiu 2025-2026, toți studenții vor beneficia de o bursa lunară în valoare de 700 de lei prin intermediul proiectului Rută integrată completă pentru învățământul dual în regiunea de Vest prin dezvoltarea și operaționalizarea Consorțiului Regional pentru Învățământul Dual Vest Timișoara, finanțat prin PNRR.

Înscrierile pentru noul program de studii masterale în sistem dual se fac online, pe platforma Enroll (https://enroll.upt.ro/), în perioada 12-17 septembrie 2025, iar între 15-17 septembrie 2025 se pot face și fizic, la centrul de admitere din cadrul Facultății de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului.

Detalii complete despre întreaga ofertă de programe de masterat a Universității Politehnica Timișoara pentru sesiunea septembrie 2025 se găsesc pe platforma dedicată: https://studiaza.upt.ro.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Prefectul Cornelia Micicoi, în control la Spitalul de Psihiatrie din Jebel, în urma unei reclamaţii depuse de un ONG

Prefectul de Timiş, Cornelia Micicoi, s-a deplasat luni, personal, la Spitalul de Psihiatrie din Jebel,…

8 ore ago

Sânnicolau Mare, un oraș modernizat care își afirmă pe zi ce trece identitatea locală

Sânnicolau Mare, cel mai vestic oraș al României, este tot mai des remarcat de vizitatori…

10 ore ago

Doar un sfert dintre români mai au încredere în justiţie. Sondaj INSCOP

Potrivit unui sondaj INSCOP, care a măsurat percepția românilor cu privire la sistemul de justiție,…

12 ore ago

STPT reia licitația pentru asigurarea firobuzelor Bozankaya și oferă o sumă mai mult decât dublă

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) încearcă din nou să găsească o firmă de specialitate,…

13 ore ago

Ambulatorul de Cardiologie al Clinicii ASCAR oferă evaluare completă și îngrijire continuă pentru pacienții cu boli cardiovasculare

Ambulatorul Integrat de Cardiologie ASCAR din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara oferă consulturi…

13 ore ago