Sport

Competiție aniversară! Politehnica sărbătorește sportiv 105 ani de la înființare

105 ani de excelență în educație sunt celebrați prin sport la Politehnica Timișoara, alături de sute de tineri, la finalul săptămânii. Bazele sportive ale UPT vor găzdui competiții de fotbal, handbal, baschet și volei.

CSU Poli organizează, la finalul acestei săptămâni, „Cupa Politehnica – 105 ani de excelență în educație la Politehnica Timișoara”. Este cel mai mare festival sportiv din partea de vest a țării, dedicat copiilor, care se va desfășura în trei locații diferite din orașul de pe Bega și prin care va fi marcat peste un secol de performanță academică.

Cea mai nouă sală de sport din orașul de pe Bega, construită pe Aleea Ghirodei și inaugurată recent prin două turnee-satelit de Cupă Mondială la floretă, competiții de anvergură internațională va găzdui, sâmbătă, festivalul de baby-handbal mixt. La startul întrecerii vor fi 10 echipe, toate din județul Timiș, care au fost împărțite în două grupe. În aceeași zi, la Baza Sportivă nr. 2 a UPT va avea loc turneul de fotbal.

Sâmbătă și duminică, tot în cadrul complexului sportiv de pe strada Profesor Doctor Aurel Podeanu, se vor desfășura turneele de baby baschet și minibaschet. În ultima zi a săptămânii, handbalul va fi în centrul atenției la sala de sport de pe Aleea Ghirodei. Pe parcursul întregii zile, în cea mai nouă bază sportivă a Universității Politehnica Timișoara vor avea loc turneele de minihandbal atât la feminin, cât și la masculin. În aceeași zi, în sala „Mircea Albu” din zona Circumvalațiunii se va desfășura, în cadrul evenimentului „Cupa Politehnica – 105 ani de excelență în educație la Politehnica Timișoara”, competiția de volei feminin. Toți sportivii vor fi premiați la finalul evenimentelor.

„Acum, după ce a fost finalizată și inaugurată sala de sport de pe Aleea Ghirodei, putem spune, încă o dată, faptul că oferim cele mai bune facilități sportive celor pasionați de mișcare. Copiii sunt viitorul nostru, iar sportul este vital pentru ca ei să crească sănătos. Este cea mai mare motivație pe care o avem atunci când găzduim astfel de evenimente și, cu atât mai mult, ne bucurăm că o putem face în locațiile pe care le-am dezvoltat – bazele sportive ale Universității Politehnica Timișoara”, a menționat Adrian Tal, directorul CSU Politehnica Timișoara.

„Cupa Politehnica – 105 ani de excelență în educație la Politehnica Timișoara”, festival dedicat copiilor prin care se celebrează 105 ani de activitate academică la UPT, este organizat de CSU Politehnica Timișoara, fiind finanțat de Primăria Municipiului Timișoara, prin Sport Club Municipal Timișoara, în cadrul proiectului „Poli – Istoria continuă”.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

8 minute ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

53 de minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

55 de minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago