Social

Drogată și fără carnet, cu tupeu la volan! Atât tupeu încât a făcut un accident

Reținută după o zi de „ne… uitat”! În data de 15 octombrie 2025, polițiștii Biroului Rutier Lugoj au reținut o femeie de 43 de ani pentru conducere fără permis.

Femeia a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au rezultat valori pozitive pentru o substanță psihoactivă, fapt pentru care aceasta a fost condusă la Spitalul Municipal Lugoj, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis, fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, femeia fiind introdusă în arestul poliției.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

4 minute ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

41 de minute ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

O oră ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

O oră ago

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

2 ore ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

2 ore ago