Sala Sporturilor din Sânnicolau Mare a fost plină, miercuri, de buna dispoziţie a sute de copii. Aceştia au participat la un eveniment devenit tradiţional în cel mai vestic oraş din România: “O carte pentru fiecare elev”.
Copiii din Sânnicolau Mare au redescoperit bucuria lecturii, la evenimentul organizat de primărie şi cele două şcoli generale din oraş. Pe lângă multe cărţi, tineri şi copii talentaţi din domeniul artistic sau sportiv au prezentat un spectacol. Prin această manifestare se încurajează cititul în rândul elevilor, iar pe de altă parte, prin spectacolul oferit, copiii din Sânnicolau Mare au văzut că, după orele de curs, pot să facă şi alte activităţi, a explicat primarul oraşului, Dănuţ Groza,
“Astăzi, am avut bucuria de a fi alături de cei mai tineri locuitori ai orașului nostru la o acțiune dedicată lecturii și educației prin cultură. Am oferit cărți copiilor și ne-am bucurat împreună de un spectacol artistic plin de culoare și entuziasm. Cred cu tărie că dragostea pentru carte se formează de la cele mai mici vârste. De aceea, vom continua să sprijinim inițiative care îi apropie pe copii de lectură, de cultură și de frumos. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și tuturor părinților care îi încurajează pe cei mici să citească. Pentru că viitorul orașului nostru începe cu ei!”, a transmis Dănuţ Groza
Sala Capitol a Filarmonica Banatul din Timișoara va găzdui miercuri, 1 aprilie, de la ora 19,…
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) informează că, începând cu data de 30 martie, traseele…
La Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat un birou de afaceri europene dedicat studenților. Este…
Reprezentanții CNAIR și-au dat acordul pentru partea de documentație a viitorului pasaj care va fi…
Începând cu noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 3:00 devine ora 4:00, odată cu trecerea…
Nu lipsa de respect este problema. Ci pierderea controlului. Când partidul dominant invocă lipsa de respect,…