Administratie

Primăria Timișoara desfiinţează Direcţia PLMSTF, cea condusă de celebrul Culiţă Chiş

Direcția Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF) din cadrul Primăriei Timişoara urmează să fie desfiinţată pe motiv de lipsă de eficienţă. Direcţia în cauză a fost înfiinţată special pentru Culiţă Chiş, cel mai important director din primărie în timpul administraţiei Robu.

Primăria Timișoara anunţă că se adoptă noi măsuri pentru optimizarea apartului administrative, pentru reducerea costurilor, creșterea eficienței și adaptarea la nevoile timișorenilor, fără a afecta calitatea serviciilor.

“Analiza internă arată că Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar nu a elaborat și nu a implementat proiecte majore în domeniile pentru care a fost înființată. Totodată, analiza a evidențiat multiple deficiențe – de la implicare redusă, neasumarea responsabilităților și termene depășite”, transmite Primăria printr-un comunicat de presă.

În aceste condiții, administrarea bazelor sportive a fost transferată împreună cu personalul la Sport Club Municipal Timișoara începând cu 1 octombrie 2025.

“În urma transferurilor de atribuții și personal, Direcția Generală Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar a rămas cu un număr insuficient de posturi (24 de posturi) pentru existența unei direcții generale și fără obiect de activitate. Pe de altă parte resursele bugetare aprobate, îi permit continuarea activității maxim o lună. Ca urmare, este propus un proiect de hotărâre privind desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar”, se continuă în comunicat.

De menţionat că Direcţia PLMSTF a fost înfiinţată special pentru Culiţă Chiş, după ce instanţa a obligat municipalitatea să-i dea acestuia un post de director. Culiţă Chiş a fost cel mai important director din primărie în perioada mandatelor lui Nicolae Robu.

“Reamintim, Primăria Municipiului Timișoara a adoptat un pachet mai amplu de măsuri de reformă și echilibru bugetare, care a inclus, printre altele, reorganizarea aparatului de specialitate. Totodată, o parte dintre posturile vacante au fost transformate prin scăderea gradului profesional, măsură menită să reducă cheltuielile publice și să creeze oportunități pentru tinerii profesioniști care își doresc o carieră în administrația publică locală. În plus, pachetul a inclus desființarea Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive (CERC), care nu a avut rezultate”, se mai arată în comunicatul Primăriei.

Proiectul de hotărâre privind desființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar poate fi consultat la următorul link: https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/48e2c973-1d6c-4ffa-ba32-b7a3dbdb3530

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

9 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

12 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

13 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

13 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

13 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

15 ore ago