Social

Se caută un tinerel cu probleme și șosete albe, care a vandalizat clubul de haltere de pe Circumvalațiunii

Cea mai veche „sală” din Timișoara, clubul de haltere de pe Circumvalațiunii a fost „spart” în urmă cu două nopți. În fapt, un băiat cu fel de fel de probleme și șosete albe și-a arătat „bărbăția” și a spart câteva geamuri ale locației respective. Poliția, dar și cei care conduc destinele sălii îl caută acum pe făptaș.

„Cum poate că unii dintre voi au aflat deja, Haltere Club a fost, cu două nopti in urmă, tinta unui act de vandalism de toată jena, al cărui faptaș ar fi totusi păcat să rămână anonim.

Așadar, aveti mai jos o parte din imaginile pe care le avem cu individul, pe care ne-am dori tare mult să îl facem celebru. Este evident, după stilul de alergare, că nu frecventează clubul nostru sportiv și în general, nu pare mare fan miscare. Ținuta all black la care a asortat șosete albe ne arată și că nu este vreun împătimit al modei.

Îl asteptăm oricând, în timpul programului de data asta, cu fața descoperită, pentru consultanță de orice fel, chiar și psihologică. Între timp, dacă recunoaste cineva personajul, dați-ne de știre.

În altă ordine de idei, vă asteptăm la mișcare, ca de obicei, cu sau fară sosete asortate echipamentului!”, a fost mesajul lui Călin Milan, profesor și antrenor de haltere, acesta postând și clipul cu individul…

Filmuleţul, AICI

Dinspre IPJ Timiș se anunță că s-a deschis un dosar penal pentru distrugere, iar oamenii legii fac verificări pentru prinderea tânărului cert cu bunul șimț, dar și cu legea.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

10 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

12 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

12 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

12 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

12 ore ago