Opinii

Aparat de măsurat iubirea de Poli

Vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Alin Popoviciu face deliciul scenei politice timișene cu tot felul de inițiative menite să îmbunătățească viața locuitorilor acestui județ, spune dumnealui. Vizibilitatea tot mai intensă din ultima vreme a liberalului Alin Popoviciu poate fi pusă și pe seama bătăliilor politice din interiorul filialei Timiș a PNL, dar amenințarea făcută la adresa unei mari fabrici de anvelope nu din această cauză a venit. Demnitarul județean a avertizat investitorul german că îi va pune o stație de măsurare a nivelului de poluare bănuit a fi unul ridicat, dacă nu…

N-a mai zis că ce va fi și de ce va fi „dacă nu”, decât că măsurile vor fi drastice în cazul în care stația cu pricina va măsura valori ridicate. Ideea nu e nouă și nu cred că-i aparține vicepreședintelui județean, dumnealui fiind o portavoce într-o chestiune care poate fi interpretată și într-o cheie de management al unui proiect sportiv pe Bega. Între administrația județeană și municipală a circulat reproșul că echipa lui Dominic Fritz nu depune prea mult efort pentru atragerea de sponsorizări către noul club de fotbal Poli Timișoara, fie și numai de la firmele proprii. Ceea ce frământă pe bună dreptate, rămânând să fie găsite și soluțiile.

La nivelul conducerii C.J. Timiș se dorește o implicare mai perpendiculară pe mediul privat în ideea determinării acestuia să contribuie la bugetul clubului. Contribuțiile directe ale primăriei și CJT nu pot servi fondul de salarii, căci s-ar intra în contradicție cu legea, prin urmare, jucătorii politici de la Județ ar fi vrut ca acest fond de salarii să fie adunat de la firmele proprii ale CJT și primăriei, pentru ca mai apoi să fie convinse și mari firme din zonă. Cel puțin două astfel firme mari au venit deja alături de echipă și merită felicitate, e vorba de crama Recaș și Comtim, dar și altele.

Pe lista de așteptare mai era și firma avertizată că i se montează o stație de măsurare a calității aerului. Din capul locului mă plasez de partea celor care vor să facă ceva pentru acest proiect sportiv. Un proiect pe lângă care mulți trec indiferenți, negândindu-se să dea înapoi orașului măcar o parte din ce le-a oferit orașul din fragedă pruncie de afaceri. Zilele trecute m-a întrebat un conducător al Primăriei Timișoara cu ce contribui eu la Poli de sunt atât de vocal. I-am răspuns că aștept finalizarea stadionului municipal și scoaterea la vânzare a abonamentelor anuale, ca și eu să pot contribui în felul unei persoane fizice la creșterea clubului.

De la firmele puternice așteptarea este mai mare. Problema este cum faci acest lobby pentru creșterea clubului Poli prin aportul unor firme private. Cu barda sau cu finețe, cu strategia „polițistul rău – polițistul bun” sau cum e mai bine? Cu metoda agresivă poate merge până la un anumit punct și pe o anumită perioadă, dar și cu anumiți pioni economici. Era de așteptat ca primăria și CJT să capaciteze firmele la care sunt acționare pentru dezvoltarea acestui proiect, dar în zona privată trebuie să operezi mai înțelept, pentru a nu avea efecte inverse.

Pe de altă parte, ce va face Alin Popoviciu dacă mâine firma de anvelope va dori să contribuie cu 200.000 euro sponsorizare la Poli? Va abandona măsurătoarea aerului? Va abandona binele locuitorilor Timișoarei și Timișului. Pe vrea primarului Nicolae Robu s-a petrecut la fel. Ridicări la luptă împotriva unui anume agent economic până ce ai văzut pe zona pietonală a centrului orașului o salbă de lampioane ce a decorat o stradă, sponsorizare. Bravo, liniștea s-a lăsat și nimeni n-a mai combătut ce era de combătut.

Eu îmi doresc din suflet ca multe firme din Timiș să aibă ele inițiativa. Poate fi și preventiv, să se pună bine cu factorul politic, e adevărat, dar preferabil ar fi să-și facă calcule și să creadă că o sponsorizare făcută natural îi poate aduce și beneficii în timp. Poate acuma e mai greu, când marile multinaționale din Timiș se pregătesc să închidă părți din afacere, dar vremurile bune se vor întoarce și acolo trebuie să ajungem. Ar fi mult mai sănătos așa, deși o „stație de măsurare” a ce vreți dumneavoastră, decență, eleganță, mândrie locală, bun simț, orice, ar putea fi montată sub nasul multor oameni de afaceri nativi din Timișoara, frați sau nu între ei.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

La doar două minute de al treilea succes consecutiv! Dumbrăvița, egalată pe final la Buftea, de Tunari

CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…

10 ore ago

Poli își continuă seria excelentă de pe teren propriu. Victorie foarte importantă cu Cugirul

Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…

10 ore ago

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

16 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

16 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

17 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

17 ore ago