Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș au reținut un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă fără drept și transportul vânatului dobândit prin braconaj.
În fapt, la data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 22:30, polițiștii au oprit un autoturism în extravilanul localității Crai Nou, pe fondul cinegetic Rudna, condus de un bărbat de 41 de ani.
În urma controlului autoturismului, în spatele banchetei a fost găsită o armă letală de vânătoare, calibru 12, deținută legal de conducătorul auto, iar în portbagaj a fost identificat un exemplar de porc mistreț împușcat.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul ar fi împușcat exemplarul de vânat fără a deține o autorizație de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii, document obligatoriu pentru desfășurarea activităților cinegetice.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 14 noiembrie 2025, bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, uz de armă fără drept și transportul vânatului dobândit prin braconaj.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii faptei și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…
Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…
Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…