Social

Școlile superioare din cadrul Consorțiului Universitaria își propun realizarea de programe de cercetare în comun

Consorțiul Universitaria, care reunește nouă universități din toate regiunile țării s-a întrunit la Craiova, în perioada 13-15 noiembrie, pentru a dezbate probleme de actualitate din domeniile învățământului superior și cercetării.

Dezbaterile Consorțiului Universitaria, reunit la Universitatea din Craiova, au vizat o tematică actuală în viața universităților componente, cele șapte panel-uri tematice acoperind toate domeniile sferei universitare din consorțiu. Pe parcursul celor două zile ale lucrărilor din panel-urile acestei ediții a reuniunii universităților membre, au fost identificate soluții și idei inovatoare, care au primit o expresie concisă în cadrul rezoluției finale, concretizând o viziune pragmatică și de viitor, specific universităților din consorțiu.

Consorțiul își propune elaborarea și semnarea unui Acord inter-instituțional privind activitatea de cercetare-inovare la nivelul Universitaria, inclusiv utilizarea în comun a infrastructurilor de cercetare. Consorțiul reiterează propunerea de organizare a unor competiții inter-universitare de proiecte și granturi de cercetare susținute din fonduri proprii.

Având în vedere specificitatea activităților derulate de către universități, a accesării de proiecte infrastructurale, educaționale și de cercetare și inovare cu finanțare națională și europeană, Consorțiul Universitaria solicită deblocarea concursurilor de angajare a personalului din învățământul superior.

În contextul prevederilor din Legea nr. 141/2025, Consorțiul Universitaria își exprimă îngrijorarea privind retenția resursei umane tinere și valoroase, cu referire expresă la posibilitatea angajării asistenților de cercetare științifică și a cercetătorilor științifici.

Se solicită o analiză a analogiei cu situația ocupării posturilor de asistenți universitari de către doctoranzi, încadrarea pe perioadă determinată fiind justificată, în acest caz, prin statutul academic al candidaților (de exemplu, doctorand/doctor).

În vederea creșterii numărului studenților străini acceptați la studii în România, Consorțiul Universitaria oferă ministerelor responsabile sprijin pentru adoptarea și implementarea unor măsuri care să urgenteze acordarea vizelor pentru aplicanții declarați admiși.

Consorțiul solicită Ministerului Educației și Cercetării adoptarea unor prevederi legale care să îngăduie posibilitatea prelungirii Contractului Individual de Muncă  pe durată determinată de până la 6 ani pentru personalul care a obținut titlul de doctor până la data încheierii acestui contract.

Din această organizație universitară fac pare Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea „Ovidius” din Constanța.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

6 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

7 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

10 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

11 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

11 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

12 ore ago