Niciun furnizor nu a fost interesat să furnizeze zece noi firobuze pentru Timișoara la prețul la care a fost lansată licitația, a anunțat primăria. Finanțat în cea mai mare parte din bani europeni, proiectul ar urma să primească un plus de 9,3 milioane de lei de la bugetul local pentru a deveni atractiv.
Municipalitatea a realizat o analiză de piață actualizată și propune majorarea sumei de la bugetul local cu 9,3 milioane de lei, până la un total de 14,1 milioane de lei, partea Primăriei.
Noile troleibuze, cu podea coborâtă, o capacitate de cel puțin 80 de călători și dotări care sporesc siguranța și confortul pentru călători – de la aer condiționat și Wi-Fi, până la sisteme de frânare automată, vor îmbunătăți conectivitatea în oraș și vor reduce poluarea. Vehiculele trebuie să fie eficiente energetic și sunt echipate cu tehnologii moderne pentru siguranță și control – monitorizare video și frânare automată. Pentru un plus de confort, troleibuzele vor avea aer condiționat, încălzire, sistem de informare a călătorilor, prize electrice, Wi-Fi, GPS și panouri LED.
Noua procedură de achiziție va fi relansată în perioada următoare. Valoarea medie estimată pentru achiziția celor 10 troleibuze, calculată în baza ofertelor primite în procedura de consultare a pieței precum și pe baza valorilor contractate în perioada 2023-2025 de alte autorități contractante, este de 30.678.046 lei fără TVA.
Proiectul beneficiază de finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Regional Vest, cu o alocare de peste 19,4 milioane de lei.
Proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind suplimentarea fondurilor poate fi consultat la următorul link – https://www.primariatm.ro/proiecte-hcl/cb2c4640-ee64-421f-8ee3-f9abeca5dc5a
Un polițist de 38 de ani din Timiș s-a sinucis astăzi în apropierea cimitirului din…
Primăria Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru Magistrala Verde. Investiția va transforma total…
Campionatul primului eșalon de handbal masculin se reia după pauza internațională care ne-a adus o…
Societatea Colterm anunță că în ordonanța de guvern referitoare la închiderea centralelor termice pe cărbuni,…
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române a aprobat, la inițiativa Consiliului Județean Timiș, și…
În acest weekend se pune în joc primul trofeu din rugby-ul românesc intern la nivel…