Social

18 decembrie 1989. Morţii de pe treptele Catedralei. Ziua în care Elena Ceauşescu a vrut să pună tunurile pe Timişoara

Ziua de 18 decembrie 1989 a rămas în memoria tuturor drept ziua tinerilor secerați de gloanțe pe treptele Catedralei. O catedrală ale cărei porți au fost închise, principalul responsabil în acest sens fiind considerat Ilie Sârbu, cel care a avut ulterior o evoluţie politică fulminantă sub steagul PSD. Și a mai fost ziua în care s-a pus la cale Operațiunea Trandafirul prin care 40 de cadavre au fost duse la București și arse în Crematoriul Cenușa. Nu în ultimul rând, în 18 decembrie 1989, Nicolae Ceaușescu pleca în Iran, lăsând-o la „butoane” pe Elena Ceaușescu.

După carnagiul din ziua precedentă, în dimineaţa de 18 decembrie, era o zi de luni, Timișoara arăta precum un oraș ocupat. În timpul nopţii, spre dimineaţă a fost o furtună ca de vară, cu averse mari şi fulgere. Ploaia nu a şters însă tot sângele vărsat în ziua precedentă. Peste tot erau dispozitive de milițieni, militari, gărzi patriotice sau securiști în civil. Cele mai multe dispozitive sunt la Spitalul Judeţean, acolo unde securiştii încep anchetarea răniţilor. În oraș se instaurase starea de necesitate, iar orice grup mai mare de trei persoane trebuia dispersat.

La “Judeţeana” de Partid are loc o şedinţă cu activul de partid şi directorii din întreprinderi în cadrul căreia Radu Bălan, Cornel Pacoste şi Ilie Matei cer ca salariaţii să se ocupe de producţie şi să se înfiereze „actele huliganice”. În mai multe întreprinderi şi instituţii se vor ţine şedinţe cu salariaţii cu scopul înfierării evenimentelor petrecute în ziua precedentă.

La sediul Inspectoratului de Miliţie are loc o şedinţă cu cadrele. Se stabileşte formarea a opt dispozitive de represiune care vor fi plasate în diferite locuri din oraş. Generalul Constantin Nuţă spune celor prezenţi „să nu dea dovadă de laşitate şi să deschidă focul, chiar dacă pe străzi vor fi cadavre peste cadavre”.

Mulți timișoreni, în special femei, încearcă să-și caute rudele și prietenii dispăruți la Spitalul Județean, dar n-au fost lăsați să intre de cordoanele de milițieni și militari plasate acolo. De asemenea, încă din data de 16 decembrie, arestul Miliției, apoi Penitenciarul, au devenit neîncăpătoare pentru cei 850 de revoluționari arestați pe străzi și ținuți în condiții inumane.

Pe la orele amiezii uu loc totuşi unele demonstraţii mai mici, în Calea Buziaşului de exemplu, unde se adună în jur de 50 de oameni. După ora 13.00 peste 70 de oameni se adună din nou în Piaţa Maria, la casa lui Tokes.

La ora 15.00, Nicolae Ceaşescu fiind plecat în Iran, consoarta Elena, împreună cu Emil Bobu şi Tudor Postelnicu pun la cale Operaţiuane Trandafirul

La ora 16.30 mai mulţi timişoreni se adună pe treptele Catedralei. Tinerii strigă  “Jos Ceaușescu” și “Armata e cu noi”. Armata n-a fost cu ei, iar TAB-urile aflate în Piața Operei se îndreaptă spre grupul de tineri tot mai numeros  trăgându-se și focuri de avertisment. Apoi se trage cu gloanțe adevărate. Mihai Chiţac, cel care va ajunge minsitru de Interne în regimul Iliescu, dă ordin să se arunce grenade cu gaze lacrimogene în mulţime. Imediat apare prima victimă, Marius Nemţoc.  Atunci se întâmplă și celebrul episod al porților închise ale Catedralei. În momentul în care mai mulți tineri au vrut să se retragă în Sfântul lăcaș, n-au putut, porțile fiind ferecate.

Un episod care n-a fost lămurit nici astăzi, dar de care este legat numele politicianului Ilie Sârbu, cel care a făcut ulterior o impresionată carieră politică sub faldurile PSD. Revolta este înăbușită în câteva minute, iar în jurul orei 18.00, manifestanţii se retrag spre strada Gheorghe Lazăr. În alt capăt al oraşului, în Calea Girocului se adună mari grupuri de oameni care vor să vină în centru. Un dispozitiv militar îi blochează la Restaurantul Stadion (“Căţeaua Leşinată”) În aceeași seară s-a mai tras răzleț și în alte zone ale orașului. Per total, în 18 decembrie s-au înregistrat 8 morţi şi 23 de răniţi.

În alt capăt al țării, la București, se pune la cale Operațiunea “Trandafirul”. Cu complicitatea unor medici de la Spitalul Județean, au fost luate de securiști și milițieni cadavrele a 40 de revoluționari. Învelite în cearșafuri ele au fost puse într-o mașină frigorifică de la Comtim și transportate la București. Aici au fost arse la Crematoriul Cenușa, iar cenușa rezultată a fost aruncată într-un canal.

Astăzi la Timişoara sunt organizate următoarele manifestări dedicate revoluţiei:

  • Ora 10.00, pelerinaj la Monumentele Revoluţiei din Timişoara, în parteneriat cu 17 şcoli şi licee din Timişoara. Organizator Asociaţia Memorialul Revoluţiei
  • Ora 18.00, Catedrala Mitropolitană

Depunere de candele pe treptele Catedralei

 

Share
Published by
Iulia Ardelean

Recent Posts

RETIM anunţă reactualizarea tarifelor de facturare pentru serviciul de salubrizare în Zona 1, Timiș

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari,…

6 ore ago

Trupurile grecilor morți în accidentul de lângă Lugoj, repatriate joi/FOTO

Momente triste joi, după ora 16, la Aeroportul Traian Vuia. Chiar pe pistă, a avut…

7 ore ago

Imobiliare.ro Finance: Piața creditelor pentru locuințe continuă să crească, în ciuda schimbărilor apărute

Chiar dacă piața imobiliară românească a trecut prin câteva încercări în ultima perioadă, românii continuă…

7 ore ago

Drogat și băut! Asta spun analizele despre șoferul care a produs tragedia de la Lugojel, unde au murit 7 oameni

Noi amănunte ies după drama rutieră care a îndoliat fotbalul european în această săptămână, când…

8 ore ago

Barometrul Calității Vieții la Timișoara: Orașul merge în direcția bună, infrastructura rutieră și parcările suferă, bicicletele în continuare doar puțin atractive

Universitatea de Vest Timișoara, sub susținerea Primăriei Timișoara a realizat o nouă ediție a Barometrului…

10 ore ago

Născut la Timișoara, crescut la Academia Hagi, acum e la Dumbrăvița. Transfer important, Carlo Casap

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița anunță un nou transfer important. Dacă sptămâna trecută a fost anunțat…

11 ore ago