Timp liber

Muzeul Apei de la Timișoara va oferi expoziții și evenimente mai atractive pentru public, în urma unui proiect european

Societatea timișoreană Aquatim este partener în cadrul unui proiect european, ”Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei” care include mai multe organizații similare, care au muzee ale apei. Cu o finanțare de 60.000 de euro și o durată de 24 de luni, inițiativa reunește parteneri din trei țări europene: Stichting Museum BroekerVeiling (Olanda) – lider de proiect, Aquatim (România), Aquatika (Croația) și Compania de Apă Someș (România).

Colaborarea a fost inițiată de Muzeul BroekerVeiling, în cadrul interacțiunilor pe care partenerii le-au avut în calitate de membri activi ai Rețelei Globale a Muzeelor Apei, sub patronaj UNESCO. Toate organizațiile partenere gestionează „muzee” ale apei, în sensul modern al termenului, găzduind expoziții, ateliere, programe educaționale și evenimente culturale menite să educe și să sensibilizeze publicul cu privire la apă și utilizarea sa sustenabilă.

Partenerii își propun să facă activitățile lor educaționale și culturale mai atractive pentru publicul mai puțin implicat, cum ar fi vârstnicii, persoanele cu mobilitate redusă, cu dizabilități, cu un nivel scăzut de educație sau alfabetizare, vulnerabile social sau din categorii defavorizate.

Proiectul este conceput astfel încât să inspire și să motiveze personalul implicat în dezvoltarea și facilitarea programelor muzeale, care să prezinte tematica de apă și sustenabilitate într-o formă accesibilă unor categorii diverse de public. Acest lucru va fi realizat prin transferul de cunoștințe și de bune practici între parteneri. În anul 2026, sunt planificate două vizite de studiu internaționale, în Croația, în perioada 18- 22 mai, și în România, între 26 octombrie și 1 noiembrie. În anul 2027, partenerii vor face schimb de experiență în cadrul unei vizite de studiu la muzeul din Olanda, administrat de liderul proiectului.

„La Muzeul Apei Timișoara, continuăm să scriem o poveste minunată pentru un public pe care ni-l dorim cât mai divers și mai implicat. Așa cum apa este o resursă pentru toată lumea, și acest patrimoniu valoros al apei este un loc deschis și accesibil tuturor. Împreună cu partenerii noștri din România, Olanda și Croația ne-am propus să aducem în muzeele apei vizitatori noi și educația despre apă mai aproape de publicul nostru.”, spune Ilie Vlaicu, director general Aquatim

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Din 24 martie, la Şag se distribuie gratuit sacii galbeni pentru deșeurile reciclabile

În perioada 24-31 martie, compania RETIM va organiza în comuna Şag o acțiune de distribuire…

8 minute ago

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

14 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

15 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

16 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

19 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

21 de ore ago