Social

Primăria Moşniţa Nouă şi-a propus să asfalteze 80 kilometri de drumuri în următorii trei ani

În următorii trei ani Primăria Moşniţa Nouă şi-a propus să asfalteze aproximativ 80 kilometri de drumuri. O parte dintre aceste lucrări au deja finanțarea asigurată, iar pentru cele care nu o au încă, primăria a anunţat că se vor găsi resursele necesare.

Primăria Moşniţa Nouă a publicat mai multe liste de străzi care vor fi asfaltate în următorii ani.

“Nu eram obligați să ne asumăm aceste liste, însă, împreună ca echipă, ne place să depășim limitele și să demonstrăm că putem realiza lucruri considerate imposibile. În următorii trei ani ne propunem să asfaltăm aproximativ 𝟖𝟎 𝐤𝐦 𝐝𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢. Ceea ce facem astăzi nu are legătură directă cu promisiunile din campanie, dar ne dorim să depășim atât promisiunile noastre, cât și așteptările dumneavoastră”, au transmis reprezentanţii Primăriei.

O parte dintre aceste lucrări au deja finanțarea asigurată, iar pentru cele care nu o au încă, primăria a transmis că se vor găsi resursele necesare.

“Dacă nu vă regăsiți pe aceste liste, vă rugăm să nu vă pierdeți răbdarea. Dacă lucrurile merg așa cum ne dorim, sperăm să includem și alte cartiere noi, care momentan nu apar în aceste planuri. Totul depinde de noi toți: noi să ne continuăm munca cu seriozitate și dedicare, iar dumneavoastră să fiți responsabili și să vă achitați taxele și impozitele la timp. Doar împreună putem reuși. Nu vom intra în discuții detaliate în comentariile acestei postări. Vă rugăm să aveți calm și răbdare”, au mai anunţat cei din Primăria Moşniţa Nouă.

Listele cu străzile pot fi văzute AICI.

 

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Începe o nouă serie de dezinsecții terestre la Timișoara

La Timișoara demarează noi acțiuni de dezinsecție terestră pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a…

13 ore ago

Extinderea la patru benzi a drumului spre Sânandrei va umple vistieria Timișoarei

Timișoara va primi de la Consiliul Județean Timiș suma de aproape 15.000 de lei în…

13 ore ago

Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă la Timișoara

Începând de miercuri, 1 aprilie, pe Bega se va circula din nou, în sistem de…

14 ore ago

Nu a fost ușor! SCM Poli a învins Constanța și rămâne pe podium

Liga Naționala de handbal masculin a continuat în acest weekend cu etapa a XVII-a, iar…

16 ore ago

Cu câte puncte intră Poli în play-off și cu cine joacă în tentativa de promovare în Liga 2

Politehnica a terminat cu o victorie, 3-0 la Hațeg, seria a 7-a din Liga a…

17 ore ago

PSD? Mult succes!

Când PNL și USR i-au arătat lui Sorin Grindeanu pisica politică, punându-l să aleagă între…

19 ore ago