Opinii

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă la o singură întâmplare, m-aş opri la una aparent deloc importantă. Cu câteva zile înainte de Crăciun, la aşa zisa “televiziune a poporului”, în realitate o cocină în a cărei mocirlă se scaldă tot felul de personaje dubioase, cele mai multe având probleme cu legea, a apărut în prime time Mitică Dragomir. Şi dacă emisiunea se limita la fenomenul fotbalistic, mai treacă-meargă. Dar individul, plin de certitudini, dădea lecţii poporului român. Precum un patriarh moral al naţiunii. Această apariţie mi-a demonstrat, încă o dată, în ce mlaştină a moralităţii a decăzut societatea românească. Sau, mai corect spus, o bună parte din ea.

Sigur, un om normal, după 5 minute în care se uită la acest specimen, se duce în baie şi vomită. Fiidcă acest Mitică este nu doar unul dintre cele mai imunde personaje care infectează spaţiul public, dar poate fi şi o imagine a României ultimilor 36 de ani.

Miliţian, barbugiu (a făcut puţină puşcărie pentru că a fost prins jucând barbut), blătuitor de meciuri, revoluţia l-a prins ca şef suprem la clubul Securităţii, Victoria Bucureşti. A mai făcut puţină puşcărie şi la revoluţie, dar a fost lăsat liber, la fel ca toţi securiştii şi miliţienii care au ucis, schingiut sau arestat oameni în decembrie 1989, dar şi înainte. Ieşind din vâltoarea acelor zile, Mitică s-a intregrat imediat în sistemul neocomunist şi securistoid care a preluat puterea în România după 1990. Într-o Românie a valorilor total răsturnate, Mitică a fost arhetipul descurcăreţului. Acea “descurcăreală” care a infestat România nu doar după 1990, dar şi înainte. Având o viclenie naturală, mult oportunism şi relaţii păstrate din vechea nomenclatură reşapată în noua nomenclatură, Mitică s-a “desurcat” de minune. Şi n-a avut nevoie de şcoală, probabil necitind o carte în viaţa lui.

Odată cu explozia naţionalismului de grotă din ultima perioadă, hopa!, şi Mitică prezent! Sigur, el are un background, fiind în trecut deputat PRM, un alt partid înfiinţat de generali. Precum cele de acum care îşi spun suveraniste. Şi suferă de acelaşi comportament schizoidal, dacă nu ipocrit, precum mai toţi aşa-zişii suveranişti, începând cu sociopatul care se crede trimisul lui Dumnezeu pe pământ. În sensul că înjură la greu Europa, după narativul dictat de la Kremlin, dar nu ratează nicio escapadă în decadentul Occident. Încă dinainte de 1989. Nu şi-ar face vacanţele în Rusia sau Coreea de Nord, nici mort. Se plânge că e rău în România, dar e multimilionar în euro. Vorbeşte despre virtute, dar e corupt până în măduva oaselor.

Şi da, este un apologet al Ceauşeştilor, lăudându-se că a stat la mese cu cei doi monştri care au condus România. Şi aici avem de-a face cu o nouă maladie care s-a răspândit în România: nostalgia comunismului. Propagată la greu prin reţele de TikTok, unde se duc campanii de spălat creiere, în special ale tinerilor. Probabil aceleaşi reţele care l-au promovat şi pe gurul în nădragi roşii.

În fine, nu se putea ca Mitică să nu facă parte din acea reţea infracţională “Je suis Savonea”,  care face trocuri cu Justiţia. A avut vreo cinci dosare de corupţie până acum. Într-unul a fost condamnat la 7 ani de închisoare în prima instanţă, dar a scăpat cu… prescripţia. Mitică este un exemplu clasic de apartenenţă la acele reţele securistoide care au capturat şi jefuit ţara la greu în ultimii ani. Reţele ale căror lideri finanţează acum “suveranismul”. Şi aici iar pun o întrebare retorică pe care am mai tot pus-o: Există oare vreun lider suveranist care să nu fie infractor? Îmi amintesc aici şi de patronul principalului canal media de propagandă a suveranismului, acolo unde se lăfăia şi Mitică înainte de Crăciun.

Maricel Păcuraru, pe numele lui, patronul Marş TV are o filozofie de viaţă pe care şi-a expus-o în câteva cuvinte:“Băi, respectă infractorii, mă! Cine nu e infractor în ziua de azi înseamnă că e prost! Nu are ce căuta în business!”. Dacă nu ştiam că autorul acestei viziuni este Păcuraru, mă gândeam clar că e vorba de Mitică. Prototipul suveranistului de astăzi.

 

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional…

O oră ago

Garda de Mediu Timiș a adunat amenzi de peste patru milioane de lei anul trecut

Bilanțul realizat de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș arată că anul trecut au…

3 ore ago

Încă un jucător din Africa de Sud vine în Banat! Recomandarea este făcută de un fost antrenor al Timișoarei

Întărire și pe pachetul de înaintare, unde era nevoie de „dublură”. Quinhain Sunayde Claasen este…

4 ore ago

Marilen Pirtea, despre AI: „România nu are nevoie doar de implementarea AI în școli, ci de un sistem de educație pregătit pentru era AI”

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, discută din nou pe tema inteligenței artificiale. De…

4 ore ago

Proiectul ECOTECH – evoluție, rezultate și perspective după 14 luni de implementare

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ECOTECH –…

4 ore ago

Directorul DJC Timiș răspunde acuzațiilor Primăriei pe tema parcării supraetajate: ”Nu este un aviz negativ ci o comunicare, o solicitare de completare a documentației”

Directorul Direcției Județene de Cultură Timiș, Sorin Predescu, răspunde acuzațiilor lansate de Primăria Timișoara, prin…

4 ore ago