Administratie

Au fost depuse și cererile de finanțare. Primăria îndeplinește ultimul act birocratic pentru finanțarea europeană a inelului 2 și a Magistralei Verzi

Municipalitatea timișoreană cere 180 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Regional Vest. Cererile de finanțare sunt pentru completarea inelului 2 de circulație, mai precis porțiunea care include și podul ISHO, dar și pentru deja celebra Magistrală Verde, proiectul care va transforma Calea Șagului pentru a oferi piste de biciclete și căi speciale de rulare pentru autobuze.

Primul proiect este estimat la 136 de milioane de lei, iar municipalitatea a solicitat 82,8 milioane de lei din fonduri nerambursabile. Magistrala Verde este un coridor verde de mobilitate care va schimba circulația pe Calea Șagului și va duce la legătura cu regenerarea urbană a Pieței Mocioni. Acesta are o valoare de 158 de milioane de lei, iar municipalitatea a solicitat 97,6 milioane de lei. Pentru ambele proiecte, diferența va fi acoperită din bugetul local.

”Împreună cu proiectele din zona Solventul, conexiunea ILSA/ISHO și Magistrala Verde sunt investiții strategice pentru dezvoltarea Timișoarei și pentru regândirea modului în care ne deplasăm în oraș. Fără finanțare europeană și muncă multă, aceste transformări ar fi rămas ani de zile pe hârtie”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Pentru Inelul 2 se va moderniza segmentul strada Aristide Demetriade – Bulevardul Pestalozzi, cu extinderea la patru benzi de circulație pe o lungime de aproximativ 1,1 kilometri, precum și prin construirea unui pod rutier și a unui pod pietonal peste Bega în zona ISHO.

Pe lângă tronsonul principal, proiectul municipalității prevede reamenajarea unor artere secundare pe o lungime de peste 1,5 kilometri. Investiția include Strada Enric Baader (tronson Înfrățirii – Take Ionescu), Bulevardul Take Ionescu (tronson Baader – Înfrățirii – Acad. Dimitrie Gusti), Strada Acad. Dimitrie Gusti (tronson Take Ionescu – Andrei Mocioni), Splaiul Protopop Meleție Drăghici, Strada Andrei Mocioni, Splaiul Nistrului (tronson Sfetca – Micloși) și Strada Acad. Corneliu Micloși. De asemenea, sunt incluse modernizarea trotuarelor și amenajarea de piste de biciclete.

Proiectul Magistralei Verzi reconfigurează peste 114.000 de metri pătrați de spațiu urban, din care jumătate carosabil. Pe traseul Calea Șagului – Piața Maria, pe ambele sensuri, Magistrala dar și regenerarea zonei Mocioni asigură amenajarea unei benzi dedicate transportului public, cu excepția tronsonului Strada Dr. Pavel V. Ungureanu – Strada Eneas. Configurarea benzilor auto va fi adaptată fiecărui tronson, în funcție de spațiul disponibil: două benzi auto pe sens de la Shopping City până la intersecția cu Bulevardul Dragalina, respectiv o bandă pe sens de la Bulevardul Dragalina până la podul Maria. Totodată, aproape 20.000 de metri pătrați de trotuare vor fi reamenajați cu finisaje de calitate – piatră naturală și pavaj modern. Proiectul prevede și creșterea zonelor verzi de la circa 14.000 de metri pătrați la peste 16.000 mp.

Cele două proiecte au fost depuse spre finanțare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4 „Regiune cu mobilitate sustenabilă”.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu

Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru…

7 ore ago

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin…

7 ore ago

„Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”

Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a…

10 ore ago

Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo

Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu…

15 ore ago

La mansarda Muzeului Național al Banatului va fi mare bal de Dragobete

Duminică seara va avea loc desemnarea câștigătorului concursului cu poze, de Dragobete, realizat de Muzeul…

17 ore ago

Vorba cântecului: „La arme cu frunze și flori”

Un sondaj INSCOP ne arată ce nu mai speram să aflăm despre poporul român: că…

18 ore ago