Patru autocare mari cu fani PAOK care mergeau spre Lyon au ajuns la Budapesta, în momentul când au aflat de accidentul de lângă Lugoj. În acel moment au făcut cale întoarcă și azi noapte au fost la Spitalul Județean, locul unde cei trei fani implicați în teribila tragedie greacă au ajuns.
În tot acest timp, suporterii Politehnica s-au mobilizat încercând să dea o mână de ajutor.
Iată câteva informații dinspre Druckeria: „În primul rând, vrem să vă mulțumim tuturor pentru mobilizarea incredibilă, pentru toate donațiile făcute și pentru toate mesajele pe care le-ați trimis, interesându-vă de situație și de starea răniților. Ați arătat din nou că unitatea noastră e fantastică atunci când apar momente grele.
În tot acest timp am fost în contact permanent cu personalul medical dar și cu suporterii PAOK care s-au întors din drum. Ne-am întâlnit cu ei aseară la spital și au fost extrem de recunoscători pentru sprijinul primit. Ne-au transmis tuturor mulțumiri pentru faptul că le-am fost alături, ca oameni, într-un moment dificil.
Cu multă decență și fără nicio urmă de răutate ne-au spus că au aflat despre strângerea de fonduri și că doresc foarte mult să se mobilizeze ei pentru ai lor. Există foarte multe cereri de ajutor venite din Grecia, iar comunitatea lor se va ocupa de tot ce înseamnă cheltuieli medicale și sprijin pentru familii. Ne-au rugat ca banii strânși să fie folosiți pentru a continua să ajutăm persoane aflate în nevoie aici, în comunitatea noastră, cu gândul la cei care și-au pierdut viața.
Cei trei răniți vor rămâne internați sub supraveghere medicală, beneficiind de îngrijire de cea mai bună calitate. Au fost vizitați și de reprezentanți ai Ambasada Greciei în România, iar astăzi vor ajunge la Timișoara și familiile lor, care vor rămâne alături de ei până la externare. Le-am fost alături și ieri, ne-am informat constant despre situație și rămânem în continuare la dispoziția lor, a familiilor și a comunității PAOK pentru orice alt ajutor va fi nevoie în perioada următoare.
Vă mulțumim încă o dată tuturor celor care au răspuns PREZENT, așa cum o faceți de fiecare dată. Respect!”, consemnează Druckeria.
Starea celor trei răniți
Ministrul Sanătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, miercuri dimineaţă, că a fost în contact direct permanent cu omologul său din Grecia, după accidentul din judeţul Timiş, în care şapte cetăţeni greci şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi. Doi dintre răniţi au 20 de ani, iar al treilea 28, toţi suferind leziuni multiple, dar sunt stabili.
Ministrul a precizat care este starea victimelor:
• 1 pacient la Politraumatologie (Casa Austria) – politraumatisme multiple şi contuzii pulmonare bilaterale
• 1 pacient la Ortopedie – fractură aripă sacrată
• 1 pacient la Neurochirurgie – hemoragie subarahnoidiană minimă şi policontuzii
”În urma stabilizării şi evaluărilor medicale, pacienţii sunt în prezent stabili hemodinamic, sub monitorizare continuă şi tratament de specialitate. Situaţia medicală rămâne dinamică şi este atent supravegheată de echipele medicale”, a transmis ministrul.
Fanii PAOK au decis să nu mai facă deplasarea la Lyon pentru meciul de mâine și să se întoarcă acasă. Astăzi în Timișoara vor sosi membri din familiile răniților și victimelor.
Bugetarea participativă a Primăriei Timișoara din anul 2025, una cu totul inedită, face primii pași…
În urma unor ale pe linie de transport persoane, polițiștii locali au aplicat 49 de…
Statul român nu funcționează prost. Funcționează exact atât cât trebuie pentru ca eșecul să fie…
Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 28.01.2026, unde se vor executa reparaţii…
Un număr de 14 consilieri locali timișoreni au fost de acord ca spațiul fostei florării…