Administratie

Firma de specialitate a Primăriei Arad vine să întrețină spațiile verzi din Timișoara, ca parte a unui contract de 129 de milioane de lei, condus de Rogera Prest Com

Un grup format din Rogera Prest Com SRL – lider de asociere, împreună cu Barierra System SRL, Rogera SRL și Gospodărirea Comunală Arad SA a fost declarat câștigător al contractului pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi în următorii patru ani. Este un contract cadru pe patru ani, în valoare de 129 de milioane de lei.

Noul contract a fost gândit astfel încât să permită extinderea programului de amenajare a terenurilor virane și transformarea acestora în spații verzi pentru comunitate, după modelul Parcului Lunei sau a spațiului verde de aproximativ 60.000 de metri pătrați de pe strada Semicerc, a anunțat primăria. Totodată, contractual include înlocuirea sau montarea de echipamente noi în locurile de joacă pentru copii sau în parcuri.

„Ținta noastră e să creștem standardele de întreținere și amenajare a spațiilor verzi din cartiere, acolo unde există un deficit acumulat în timp. Acest contract ne permite să intervenim constant și planificat. Spații verzi bine întreținute înseamnă cartiere mai plăcute, mai sănătoase și o calitate mai bună a vieții pentru timișoreni”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Noul contract include amenajarea și întreținerea spațiilor verzi, servicii de reparare și de întreținere a echipamentelor pentru locurile de joacă, echipamente noi pentru terenurile de joacă, mobilier urban, amenajarea de canisite în parcuri, servicii de defrișare, servicii de tăiere a arborilor și servicii de toaletare. Serviciile vor fi prestate în toate cartierele, cu excepția zonei centrale, după aceleași criterii și standarde în toate zonele orașului.

Acordul cadru pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi are o valoare totală de peste 129 de milioane de lei (fără TVA) și o durată de 48 de luni, iar contractele subsecvente se vor încheia la fiecare 12 luni. Contractul va fi executat de asocierea Rogera Prest Com SRL – lider de asociere, împreună cu Barierra System SRL, Rogera SRL și Gospodărirea Comunală Arad SA. Cea din urmă firmă este fosta regie care se ocupă cu spațiile verzi din Arad, fiind proprietatea Consiliului Local de acolo.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Cupa României la handbal se decernează la Timișoara!

Turneul final al Cupei României de handbal, la masculin, se va juca la Timișoara. Clubul…

2 ore ago

Primăria Timișoara pune semafoare în intersecția străzilor Brâncoveanu și Eneas

Intersecția dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu și strada Eneas va fi semaforizată, a decis primăria. Aceasta,…

3 ore ago

Piața imobiliară timișoreană rămâne cea mai stabilă din România. Valoarea medie a unui credit, 76.400 de euro

Timișoara se remarcă printr-o piață imobiliară percepută ca fiind una dintre cele mai stabile din…

6 ore ago

Primăria Timișoara vrea să sterilizeze gratuit 700 de câini și 300 de pisici. Se caută veterinar executant

În următorii doi ani, la Timișoara ar putea fi sterilizați gratuit 700 de câini și…

7 ore ago

Ziua Femeii sărbătorită în… ring la Timișoara

Clubul de box Viitorul Timișoara a organizat un antrenament gratuit dedicat exclusiv femeilor, iar evenimentul…

7 ore ago

Sondaj INSCOP. AUR se menţine detaşat pe primul loc, dar coboară la sub 40 de procente

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

8 ore ago