Social

A dat foc la deşeuri şi a fost amendat cu 30.000 de lei. Sancţiuni mari date de Poliţia Locală în problema deşeurilor

Doar în ultima lună, polițiștii locali au aplicat sancțiuni în valoare de 165.750 lei pentru abandonul deşeurilor pe domeniul public. Poliţiştii locali atrag atenție că amenzile pentru nerespectarea legislației privind abandonul și depozitarea deșeurilor sunt foarte mari!

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat în ultima perioadă pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care nu respectă legislația referitoare la abandonarea de deșeuri pe domeniul public, colectarea resturilor și depozitarea acestora, fiind aplicate, în ultima lună, un număr de 23 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 165.750 lei.

Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate pentru aruncarea pe domeniul public de resturi precum ambalaje, textile, resturi menajere și neutilizarea recipientelor de colectarea a deșeurilor, fiind, de asemenea, aplicate sancțiuni și pentru nepredarea deșeurilor către operatori autorizați, deținerea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, incendierea acestora. Astfel de cazuri au fost constatate pe străzi precum Torac, Bujorilor, Răsăritului, Cercului, Calea Aradului, Circumvalațiunii, Aurelianus, Burebista, Holdelor, Henri Coandă, Orion, Labirint și altele.

Spre exemplu, un bărbat care a incendiat deșeuri, în special obiecte textile, direct pe sol, pe Str. Vălișoara, producând disconfort locuitorilor din zonă din cauza mirosului și fumului, a fost sancționat cu o amendă de 30.000 de lei conform OUG 92/2021.

O societate care deținea deșeuri în afara spațiilor autorizate, depozitate direct pe sol, pe un teren de pe Str. Văliug, a fost sancționată cu 60.000 de lei conform aceluiași act normativ. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că trebuie respectată legislația în vigoare pentru a se evita aplicarea de sancțiuni foarte mari.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

57 de minute ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

4 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

4 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

4 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

6 ore ago