Administratie

Administrația județeană ar putea reabilita casa memorială Franyo Zoltan

Consiliul Județean Timiş are în vedere reabilitarea Casei Memoriale Franyo Zoltan din Timișoara, clădire aflată în patrimoniul Uniunii Scriitorilor. De asemenea, își propune un parteneriat de mai lungă durată cu organizația amintită.

Casa Franyo Zoltan este în prim-planul acțiunilor discutate în cadrul unei întâlniri între Alfred Simonis, președintele CJT, și Robert Şerban, președintele proaspăt ales al Uniunii Scriitorilor Timiș.

„M-am întâlnit astăzi cu scriitorul și gazetarul Robert Şerban, proaspăt ales președinte al Filialei Timiş a Uniunii Scriitorilor din România, și am încercat să găsim modalități concrete de sprijinire a activităților organizației pe care o conduce. Am discutat și despre un parteneriat pe termen lung între Consiliul Județean Timiş și Filiala Timiş a Uniunii Scriitorilor”, a declarat Simonis.

El a propus susținerea organizării la Timișoara a unui festival de literatură. „În cadrul întâlnirii, am propus sprijinirea organizării unui festival de literatură de anvergură internațională, care să reunească la Timișoara nume importante din domeniu. Am spus încă de la începutul mandatului că nu mai doresc să finanțăm evenimente mici, care nu lasă nicio amprentă, unele care se organizează și sunt uitate a doua zi. Vreau să fim relevanți, să aducem în Timiș scriitori, pictori și alți artişti care aduc un plus real pentru comunitate. În același timp, investim în renovarea și punerea în valoare a clădirilor de patrimoniu, pentru ca spațiile culturale ale Timişului să fie demne de numele și istoria lor”, a mai subliniat șeful CJT.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

După jumătate de an pe terenul unde s-a obținut cea mai clară victorie

Liga 2 de fotbal se reia după singura pauză internațională a primăverii, iar pentru echipa…

25 de minute ago

Lotul național de robotică se pregătește la UVT pentru participarea la Campionatul Mondial „FIRST Tech Challenge”

Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției…

34 de minute ago

Lucrările de reabilitare a tronsonului de ale ferată Ronaț Triaj – Arad se apropie de 29 la sută din total/VIDEO

Reabilitarea traseului feroviar pe Lotul 4, Ronaț Triaj – Arad, a ajuns la un total…

45 de minute ago

Investiții de sute de milioane de lei în rețelele electrice din zona de vest

Regiunea de vest a României a beneficiat de investiții de 286 de milioane de lei…

O oră ago

Victorie imensă sub panou! Timișoara bate categoric una din cele mai bune echipe de baschet din România

Ajunși cu cuțitul la os în lupta pentru play-off, baschetbaliștii lui Dragan Petricevic de la…

2 ore ago

Cinci victime în miez de noapte, într-un accident pe A1 lângă Seceani

Viteza dăunează grav traficului și sănătății. La data de 3 aprilie 2026, în jurul orei…

2 ore ago