Eau de Cologne

George Simion, nepreședintele României la limită, vrea și reușește să bage spaima în români cu prezența ca forță colonială a Franței în acest spațiu de esență dacică. Chestiunea asta cu colonialismul povestită în secolul 21 merge la un anumit tip de electorat, dar se poate și mai rău. Ca să fie siguri că prinde la tot românul cu intelectul de la un nivel în jos, cozile de topor ale Rusiei au povestit cum Franța ne fură aurul de sub Vidraru, chiar și apa, căci e greu să iei aurul fără să golești lacul de atâta apă. Pentru ca mai apoi să trimită apa înapoi, prin ciclonul Barbara. Dar să vedem cum stă Franța în România, de-a ajuns Macron atât de diabolizat.

Da, firmele franceze angajează 100.000 de români, cu o cifră de afaceri de peste 17 miliarde euro. Franța are principala investiție străină în România, la Mioveni. Uzinele Dacia sunt folosite când vrem să dovedim că suntem patrioți, cumpărând pentru insituțiile statului un Duster sau Logan, dar și pe persoană fizică, unde e cazul, nefiind deloc o mașină proastă. Franța este al treilea investitor străin în România, ceea ce nu este puțin lucru, iar prezența firmelor din Hexagon în economia românească este oricând de dorit în fața perspectivei de a contrui aici autoturismul Lada, de pildă.

Da, Franța a adus în România un centru cultural care ne-a fost ani buni bucurie și inspirație. Alcatelul, printre primele investiții în industria comunicațiilor încă din primii ani postrevoluționari, când de populism și naționalism se ocupau în țara asta un partid ca PRM, PUNR, FSN, FDSN sau PDSR, precursoarele ceva mai subtile în filorusism ale actualului AUR. Dar pe atunci erau „rele” mai mari ca Franța în fața comunismului cu față umană dorit de președintele Iliescu, muncitorii de la IMGB și truditoarele de la APACA deopotrivă.

Franța a luptat pentru România când vecinii aveau alte planuri cu România imediat după 1918. Și atunci păream o colonie franceză, dar atunci ne-a salvat lucrul ăsta, nu? În secolul XIX, elitele românești foloseau limba freanceză, multe vârfuri din cultură au studiat în capitala Franței, iar modele de literatură și artă veneau, cum altfel?, din Paris. Reformele statului român modern s-au făcut tot după model francez, modelarea codurilor din justiție și exemplele cu francofonia noastră ar putea continua.

Astăzi, Franța a mutat trupe armate permanente, cel mai mare grup de luptă, în baza de pregătire de la Cincu, tocmai când la porțile estice ale țării bătea insistent cel mai nedorit vecin al vreunei națiuni, Rusia. Asta înseamnă bani și de o parte, dar și de cealaltă, înseamnă și costuri politice în Franța, căci despre cele din România, AUR tocmai asta face, încearcă să le amplifice pentru a descuraja o înarmare atât de nedorită la Moscova.

Franța este unica forță nucleară a Uniunii Europene. În condițiile în care la Casa Albă condusă de președintele portocaliu tendința este de retragere a trupelor americane din zonă, plasarea sub o cupolă nucleară pentru România și Republica Moldova nu are prea multe variante. Dacă nu e Franța, atunci poate fi Marea Britanie, eventual, dacă și-o dorește și Londra. Dar poate fi și Rusia o variantă și aici este bătaia peștelui în eforturile pe care AUR le face pe scena politică românească.

Franța și-a asumat acest rol de putere europeană în lipsa Statelor Unite. Ce e rău în asta, ar fi întrebarea legitimă pusă din orice colț al Europenei, mai puțin de la Moscova? Tot ce pun astăzi pe masă indivizi ca George Simion și alții de la AUR este să dinamiteze orice plan care să încurce interesele Rusiei în Europa. Și o fac cu succes, totuși cu tristețea că nivelul argumentelor este atât de jos, încât ar trebui să pună pe gânduri România mai grav decât testele PISA.

Dacă Franța poate transforma România într-o colonie a ei, să pornească valuri anti-Rusia, să se profileze ca lider al UE, cum se tem „patrioții” români astăzi, de ce este Franța atât de neputincioasă să facă din ea însăși o țară stabilă politic? Și cu alte urgențe decât găsirea unei majorități parlamentare și a unui guvern care să nu aducă la putere extremismul de dreapta sau de stânga. Aceleași cozi de topor cu care lucrează Rusia în mai toate capitalele europene.