Administratie

Primăria Timișoara va plăti 175.000 de euro pentru o parte din sensul giratoriu de pe bulevardul Soarelui, un parc și o parcare din zonă

Timișoara trebuie să scoată din buget aproape 200.000 de euro pentru a plăti unei persoane fizice despăgubiri pentru obținerea unor terenuri ale acesteia, pe care în prezent sunt amenajate o parcare, o parte dintr-un parc și, mai mult, o parte dintr-un sens giratoriu. Operațiunea a fost demarată în urmă cu aproape un an, terenurile fiind situate în zona de sud a orașului, pe bulevardul Constantin Prezan.

Trebuie spus că municipalitatea nu a putut aplica legislația pentru despăgubirea pentru utilitate publică pentru respectivele terenuri, pentru simplul fapt că amenajările au fost deja efectuate, chiar dacă acolo erau și terenuri private, pentru care nu au fost efectuate operațiunile necesare la momentul realizării construcțiilor. Așadar, primăria a ajuns în situația de a fi nevoită să plătească despăgubiri persoanei fizice care are în proprietate terenurile. Primele operațiuni în acest sens au fost începute în luna aprilie a anului precedent.

Actuala administrație nu uită să sublinieze că nu e de vină pentru situația existentă, vinovată fiind vechea administrație.

”Primăria Municipiului Timișoara corectează o situație juridică creată de fosta administrație când modernizarea bulevardului Prezan a fost realizată pe teren privat, fără ca proprietarul să fie despăgubit. Decizia va fi supusă aprobării Consiliului Local”, anunță PMT.

În aceste condiții, municipalitatea propune achiziționarea a două terenuri private, cu o suprafață totală de 871 de metri pătrați. Acestea sunt ocupate în prezent de o parcare publică pe strada Oglinzilor și de sensul giratoriu de la intersecția Bulevardul Soarelui – Bulevardul Mareșal Constantin Prezan.

Comisia de Negociere cu Terții a primăriei a discutat cu proprietarul și s-a decis ca cele două terenuri vor fi achiziționate la prețul de 174.200 de euro. Valoarea inițială stabilită de evaluatorul independent contractat de Municipiul Timișoara a fost de 190.500 de euro. Proiectul de hotărâre privind achiziția va fi supus votului Consiliului Local.

Bulevardul Mareșal Constantin Prezan a fost extins la patru benzi, investiție care a inclus amenajarea sensului giratoriu cu bulevardul Sudului. Terenul de 702 mp, situate între Aleea Cristalului și Strada Oglinzilor, este utilizat în prezent ca parte a unei parcări, oferind spațiu organizat pentru autoturismele riveranilor și facilitând accesul locatarilor. Terenul de 169 mp, situat pe Strada Mareșal Constantin Prezan, face parte din intersecția existentă, având un rol funcțional esențial în circulația rutieră și infrastructura urbană. Terenurile menționate se află în proprietatea lui Chereș Reghina, în cotă de 1/1.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Descinderi la Spitalul „Victor Babeș”! Documente ridicate de procurorii DNA

DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…

9 ore ago

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

10 ore ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

13 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

14 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

14 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

14 ore ago