Administratie

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei, este în prezent reamenajat și transferat în locuri de parcare. De investiția publică vor beneficia și parcările private de la clădirile din zonă.

În total, acolo vor apărea 20 de locuri de parcare noi. ”Luptătorii” Primăriei Timișoara au recuperat acolo un nou teren public.

„Amenajăm o parcare publică nouă în Piața Consiliul Europei. Adăugăm peste 20 de locuri de parcare la cele din intersecție, după ce am recuperat un teren public, anterior îngrădit cu barieră. Echipele SDM au început lucrările de delimitare a spațiilor verzi și de refacere a fundației. Intervenția include și amenajarea unui acces către parcarea privată a clădirilor învecinate. La final, plantăm arbori pentru umbră, atât în parcare, cât și pentru cei care se plimbă pe bulevard. Recuperăm zonele nefolosite sau ocupate ilegal și le transformăm în spații publice pentru timișoreni”, anunță Primăria Timișoara.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

5 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

7 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

9 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

12 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

12 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

13 ore ago