Echipa de baschet feminin a Școlii Gimnaziale nr. 24 din Timișoara a obținut o victorie de răsunet, clasându-se pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Această performanță deosebită confirmă valoarea sportului școlar timișorean și asigură calificarea echipei la etapa regională a competiției.
Într-o competiție marcată de fair-play, ambiție, și energie pozitivă, elevele Aldescu Timeea, Panin Antonia, Baicu Ariana, Briciu Sofia, Briciu Ines, Cosoreci Maria, Domășnean Diana, Vasile Adriana, Gavriliță Patricia și Panin Ana Sofia au demonstrat că munca în echipă și pasiunea pentru sport sunt cheia succesului. „Prințesele” din zona Dacia au fost susținute de pe margine, de prof. Modra Cristian, prof. Racz Attila și prof. Chițu Mioara, un nume cu greutate în baschetul juvenil.
Competiția a fost organizată impecabil sub egida Inspectoratului Școlar Județean Timiș, cu sprijinul direct al specialiștilor de la Clubul Sportiv Școlar Bega Timișoara.
„Dorim să adresăm mulțumiri colectivului de profesori antrenori de la secția de baschet a CSȘ Bega Timișoara și arbitrilor, reprezentat de prof. Silvia Prejban, prof. Gavrilă Veronica, prof. Ciprian Prejban, prof. Chițu Mioara, prof. Moroșan Corina, prof. Andrei Talabă, prof. Ardelean Dora, prof. Bota Anda și Biro Ariana care au asigurat desfășurarea tehnică și arbitrajul la standarde de performanță”, transmit reprezentanții Gimnazialei 24.
Pe podium au urcat două școli cu „ștaif”. Așadar pe poziția a doua au terminat elevele de la Colegiul Național Bănățean, iar poziția a treia a fost ocupată de Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a răspuns acuzațiilor apărute joi, din partea lui Dominic…
Alfred Simonis acceptă ”mantaua” de Batman, pusă de primarul Dominic Fritz pe seama sa, dar…
Susținător fervent al rămânerii în procent cât mai ridicat al veniturilor realizate în comunitatea locală,…
După eșecul de la Baia Mare, care a trimis echipa pe locul 6, prim-divizionara de…
În perioada 6 – 8 martie 2026, fiecare achiziție de minimum 500 RON pe unul…
Primăria Timișoara a prezentat o serie de imagini cu ”mobilarea” terenului pe care l-a luat…