Ultimii la educaţie, primii la servicii. Una din explicaţiile „fenomenului” Georgescu

Criza din educaţie este departe de-a se fi terminat odată cu instalarea unui nou ministru. Doar faptul că funcţia a fost refuzată de mai multe persoane până a se ajunge la un ins mediocru (potrivit specialiştilor din domeniu) denotă că aici avem o mare problemă. Şi orişicât ai vrea să-i iei apărarea premierului Ilie Bolojan pentru încercările de-a remedia situaţia precară pe care a moştenit-o, tăierile din educaţie sunt total inacceptabile. În primul rând pentru că avem de-a face cu un pilon de bază al oricărei societăţi. Inclusiv din punct de vedere politic, Bolojan, prin aceste amputări, până şi bursele studenţilor, loveşte chiar în propriul electorat.

 Da, e adevărat că învăţământul românesc nu a performat, că scoate pe bandă rulantă analfabeţi funcţional. Faptul că mulţi români nu au capacitatea de înţelegere a realităţii este dată de realitatea că în şcoală nu a fost încurajată gândirea critică. Iar mai nou, şcoala este înlocuită de Tik-Tok. Dar acest lucru nu înseamnă nicidecum să pedepseşti acest domeniu, să-l pui la colţ pe coji de nuci. Dincontră, trebuie stimulat, trebuie finanţat mai mult şi, inevitabil, reformat. Nu insist asupra reformei în educaţie, sunt destui specialişti care să o facă, un singur lucru pot să remarc, unul văzut de pe Lună. Există foarte multă politizare în educaţie, începând de la inspectoratele şcolare, care probabil ar trebui mai degrabă desfiinţate decât să funcţioneze ca în prezent.

Iar primele date privind bugetul pentru acest an relevă din nou o subfinanţare crasă a educaţiei. Ar fi vorba de 2,8% din PIB. Nu mai amintesc că există o lege veche, încălcată de toate guvernele, potrivit căreia bugetul alocat educaţiei ar trebui să fie de 6%. Aşa cum există în statele avansate ale Europei: Suedia – 6,9%; Belgia – 6,3%: Finlanda şi Danemarca – 6%. Ţări cu care ne tot comparăm, Ungaria şi Bulgaria, au alocate pentru educaţie bugete de 4,6%, respectiv 4,1% din PIB, media europeană fiind de 4,7%.

În atare condiţii să nu ne mirăm că în România avem cel mai mic nivel de încredere în ştiinţă din Europa. Ştiinţă pe care nu o înlocuim cu spiritualitate, cum cred unii, ci de-a dreptul cu obscurantism de Evul Mediu. S-a văzut asta şi la vaccinarea împotriva Covid. Suntem în schimb pe primul loc în Europa ca procent al persoanelor care cred în teorii ale conspiraţiei. Dacă am ajuns să facem conspiraţii şi din dârele lăsate de avioane, n-avem ce vorbim. Nu mai vorbesc de procentul mare de tineri, care nu au trăit acea perioadă, dar îl regretă pe Ceauşescu. Ca atare, România este un teren foarte fertil pentru orice vagabond care nu se pricepe absolut nimic, dar spune nişte bazaconii despre care doar cei fără educaţie cred că însemnă ceva. Concluzia? Trebuie investit mult mai mult în educaţie, pentru a nu mai avea gloate manipulate care urlă “turu doi anapoi”.

Şi dacă tot am vorbit de şarlatani şi educaţie, să ne oprim şi la serviciile secrete. Nici acestea nu au performat sub nicio formă, dar totdeauna au fost “mângâiate” pe creştet de către guvernanţi. În 2025, “răsplată” pentru că 2024 le-a trecut pe sub radar “şarlatanul”.  procentul din PIB alocat serciilor secrete a crescut cu 20% faţă de anul precedent. Iată şi bugetele pe 2025, faţă faţă de 2024: SRI – 4,43 miliarde, creștere de 11,6% ; SIE – 811,7 milioane lei, 5,4% creștere; SPP– 443,3 milioane lei (+15,1%); STS – 2,415 miliarde lei (+50% față de 2024). În total, bugetele serviciilor de informații din România pentru 2025 (SRI + SIE + SPP + STS și altele asociate) au fost estimate la peste 8 miliarde lei (aproximativ 1,6 mld euro), respectiv 1,1% din PIB.

Cu aceste alocări, România se află în primele trei locuri din Europa, ca procent din PIB alocat serviciilor secrete.   În educaţie sunt angrenate aproape 4 milioane de persoane din care: elevi și studenți – aproximativ 3.500.000; cadre didactice – aproximativ 245.000: personal auxiliar și administrative – aproximativ 190.000. În schimb, personalul estimat al serviciilor este de 18.000 – 22.000 persoane după cum urmeauză: SRI – aproximativ 12.000–15.000 angajați; SIE – aproximativ 2.000–3.000; STS – aproximativ 2.500–3.000: SPP – aproximativ 1.300–1.500. Pe scurt, 2,8% din PIB pentru aproape 4 milioane de persoane; 1,1% din PIB pentru aproximativ 20.000 de oameni.

Ce au făcut serviciile cu acest buget imens? Au fost penetrate de un urmaş al lui Petrache Lupu din Maglavit, care a reuşit să prostească milioane de oameni. Au permis răspândirea narativului Moscovei în cele mai mai mici cotloane, făcând România extrem de vulnerabilă în faţa războiului hibrid declanşat de la Kremlin. Sigur, mulţi dintre angajaţii serviciilor, nu doar că n-au oprit diseminarea acestui narativ, dar chiar l-au colportat. Dar dacă educaţia a permis aceste lucruri din cauza subfinanţării, serviciile au contribuit la ascensiunae lui “Arturo Ui”, varianta valahă, pe bani foarte mulţi.

P.S. E de-a dreptul amuzantă ipocrizia celor din AUR şi PSD când vorbesc de subfinanţarea educaţiei, atâta timp cât exact această perpetuă subfinanţare le-a îngroşat rândurile.