Categories: Social

Chilipiruri de la magazinul Finanţelor

Vă întrebaţi vreodată unde ajunge marfa confiscată de Garda Financiară? Simplu, într-un depozit de unde poate fi cumpărată ieftin. E ca în orice bazar, însă prima condiţie este să-l găsiţi.

În afară de alimente, aici se poate găsi orice. Asta chiar înseamnă orice: balsam de rufe, ojă, şlapi de plajă, pantofi, cizme de piele, haine de blană, carcase de telefon, încărcătoare de telefon, blugi, parfumuri, biciclete pentru copii, garnituri de pat din imitaţie de lână, uşi drujbe, generatoare de curent, aparate pentru jocuri de noroc… şi lista poate continua.

Depozitul, căruia i se mai spune şi Magazinul Finanţelor, se află pe strada Demetriade la numerele 1-3. Sună pompos pentru realitatea în care ajungi. De fapt, intri în curtea unei societăţi comerciale, ale cărei diverse magazii şi depozite prăfuite ţi se par fără număr. Magazinul acesta, al Finanţelor, e greu de găsit, aşa că noroc cu angajaţii depozitelor, care te îndrumă la fix. „Mergeţi pe lângă clădirea aceea albastră, faceţi dreapta, apoi până la capăt şi imediat după colţ, tot la dreapta, o să vedeţi un anunţ pe uşă”, sună, foarte prompt „ghidajul”.

Aşa şi este, pe o coală A4 scrie, citeţ, de mână, „marfă confiscată”. Gestionarul de serviciu e bucuros de oaspeţi. chiar dacă aude de ziar. Face rapid turul depozitului. „Ehe, acum trei săptămâni să fi venit, când am primit marfă, cizme de damă de piele, s-au dus inspectorii la un depozit, la pont, şi uite ce-au adus. Acum am rămas numai cu numerele mari, restul s-a dat ca pâinea caldă. La 60 de lei, ce să mai comentezi? Zilele alea nici n-am apucat să stăm pe scaun, a fost nebunie, nici nu ştiu cum află oamenii aşa de repede, se vinde tot imediat”, spune omul. „Chiar aşa”, îi sare în ajutor cel care ne–a explicat cum să ajungem la magazin, „ar trebui să primim şi noi comision 10% din vânzări, la câte indicaţii dăm”.

Într-un colţ al depozitului se văd drujbe, generatoare de curent, vreo două uşi din lemn şi nu mai puţin de şapte aparate de jocuri, „de tip poker”, cum scrie pe etichetă, prăfuite şi învechite. „Cine le ia pe astea?”, întrebăm. „Nimeni”, vine imediat şi răspunsul, „nu au certificat de garanţie, aşa că nu se cumpără, poate doar pentru piese de schimb”. Aparatele noi, generatoare şi pompe de apă, tot fără certificate de garanţie, costă între 1.000 şi 2.000 lei.

Textilele rămân în top atunci când e vorba de vânzări. „Uitaţi”, ne spune vânzătoarea, „avem şi haine de blană, sunt la reducere! De la 1.200 la 840 de lei”, şi ne arată două, care atârnă pe umeraș.

Vizita a fost scurtă şi fără rezultate. Nu am cumpărat nimic. „Aţi nimerit cam rău, n-am mai primit marfă de ceva săptămâni. Dar treceţi pe aici cam o dată la trei săptămâni şi sigur o sa aveţi noroc. Mai aduc ei, inspectorii, câte ceva”, ne-a asigurat vânzătoarea.

Pentru curioşi, cel mai uşor aflaţi unde e magazinul de la angajaţii firmei în curtea căreia funcţionează acesta. În mare parte, tot ei sunt şi clienţii de bază.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

43 de minute ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

13 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

16 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

19 ore ago