Categories: Unde mergem

Maşini de epocă, în paradă la Timişoara

Zeci de maşini de pe vremea străbunicii au rulat prin oraş duminică după-amiaza. La Timişoara a avut loc întâlnirea de toamnă a iubitorilor maşinilor retro, grupaţi în jurul Old Timer Club şi Banat Auto Retroclub.

Adunarea s-a dat în parcarea de la Galeria 1, unde s-au strâns peste 20 de maşini de epocă şi o motocicletă Kawasaki din anii ‘80. Un Opel Record Olympia, verde fistic, fostă maşină de poliţie în Germania, un Ford Monarch cu care a rulat un fost colonel NATO, un „străbunic” interbelic Audi, albastru, singura decapotabilă funcţională printre maşinile de epocă din Timişoara, şi-au etalat roţile spiţate, barele de nichel şi formele ieşite din comun. Paul Szkladanyi are 70 de ani şi este cel mai vechi mare colecţionar de maşini din oraş. Până acum, a fost proprietarul a peste 200 de automobile. De altfel, multe dintre cele etalate astăzi i-au aparţinut, înainte să-şi vândă parcul auto. Bărbatul vorbeşte despre pasiunea pentru maşini ca despre un mod de viaţă aparte. „E un «microb». Ideea este să ai ceea ce nu au alţii. E vorba de pasiune şi de un mod de viaţă”, spune Szkladanyi.

Gemeni, cu aceeaşi pasiune

Fraţii Vlad şi Valentin Capotescu sunt gemeni şi, la 30 de ani, împart aceeaşi pasiune: maşinile retro. Primul conduce un Ford Monarch roşu din 1979. „Nimic nu se compară cu senzaţia pe care o am când îi aud motorul V8”, spune tânărul, care ar vrea să păstreze toată viaţa această maşină. Celălalt e proprietarul unui Buick roz cu alb care, în 1956, era negru şi îl plimba pe cunoscutul torţionar Alexandru Drăghici. „Statul român a comandat la atelierele General Motors din Belgia trei maşini identice, pentru uzul ministrului. De fiecare dată când acesta pleca undeva, porneau, în direcţii opuse şi celelate două, pentru a deruta”, povesteşte colecţionarul.

Alături de ei, Tar Bela e o figură aparte. Cu şapcă tip Gavroche, conduce singura decapotabilă de epocă din rândul colecţionarilor timişoreni, un Wanderer – Auto Union din 1938. Ca majoritatea colecţionarilor, are acasă şi alte maşini.

Maşinile de epocă pot primi certificate de vehicule istorice dacă îndeplinesc câteva condiţii minime: să fi trecut cel puţin 30 de ani de la ieşirea din fabrică a modelului, să arate impecabil, să conţină numai piese originale şi să fie folosite numai la paradă.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

7 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

9 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago