Trei tineri au fost ridicaţi, astăzi, din locuinţele lor, de „mascaţi”. Ei sunt suspectaţi că, săptămâna trecută, au spart site-ul Inspectoratului Şcolar Timiş. Ei au lăsat în urmă mesaje obscene la adresa preşedintelui şi a primului ministru.
Acum o săptămână, pagina de Internet a Inspectoratului Şcolar Judeţean a primit o lovitură grea, fiind atacată de hackeri. Ei au postat mesaje de genul „M…e Băsescu” sau „M…e Boc”, care au rămas pe site timp de câteva ore, până în momentul în care au fost înlăturate de administratorul acestuia. Inspectorul şcolar general Marin Popescu a declarat că acţiunea hackerilor a dus la blocarea site-ului, timp de câteva zile. „Am fost nevoiţi să blocăm adresa web”, a spus Popescu. În plus, pentru a reface de la zero pagina, instituţia trebuie să plătească o sumă destul de importantă. Conducerea ISJ a făcut, la vremea respectivă, plângere pentru accesarea fără drept a unui sistem informatic. Poliţiştii de la Crimă Organizată au reuşit să stabilească de unde au pornit atacurile asupra site-ului inspectoratului şcolar, fiind vorba de două locuinţe din Timişoara şi una din Gottlob. În această dimineaţă, trupele speciale au descins la cele trei adrese, unde existau informaţii că locuiesc hackerii, şi au ridicat trei adolescenţi.
Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…
Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…
Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…
Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…
Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…
Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…