Categories: Economic

Investiţiile americane în România nu au fost afectate de criză

Investiţiile americane în România nu au fost afectate de criza economică mondială, ci dimpotrivă. Afirmaţia îi aparţine ambasadorului SUA în România, Mark Gitenstein, care a dat ca exemple câteva companii americane care derulează afaceri în Timiş, printre care Smithfield, Procter&Gamble, Azur sau Flextronics.

„De la venirea mea în România am participat la deschiderea unor investiţii în valoare de 1,2 miliarde de dolari, şi asta doar în decurs de un an. Aşadar, chiar şi în această perioadă de criză, investiţiile au continuat”, spune diplomatul american. Acesta a adăugat că există şi alte alte companii care vor să investească în România, fiind atraşi inclusiv de faptul că rata şomajului de aici este mult mai mică, în comparaţie cu SUA. „În Timişoara aveţi o rată a şomajului de circa 3%. Dacă noi am avea această rată, am considera că nici nu avem şomaj. În plus, repet, dacă şi celelalte oraşe din România ar urma exemplul Timişoarei, investiţiile străine ar creşte considerabil”, a declarat ambasadorul, care a subliniat faptul că guvernul de la Bucureşti ia unele măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, ceea ce este un lucru bun. El a afirmat că a aflat, marţi, despre intenţia Procter & Gamble de a-şi extinde investiţia, România intrând într-o competiţie acerbă cu alte ţări din regiune pentru stabilirea noului amplasament. Acest lucru depinde „de transparenţa procesului decizional şi de gradul de predictibilitate”. Ambasadorul Mark Gitenstein a efectuat o vizită de două zile la Timişoara, cu prilejul marcării a 15 ani de existenţă a sucursalei locale a companiei americane Procter & Gamble.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Lucrările pentru modernizarea trecerii la nivel peste calea ferată de la Cărpiniș au fost finalizate

CFR Infrastructură Timișoara a anunțat, vineri, că au fost finalizate lucrările desfășurate la trecerea peste…

35 de minute ago

CCIA Timiș lansează o nouă serie a cursului gratuit de Competențe antreprenoriale, financiare și juridice

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș face înscrieri pentru o nouă serie a cursului…

39 de minute ago

Vremea ploioasă amână concertul de muzică clasică din Piața Unirii

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara anunță că, din cauza condițiilor meteo nefavorabile prognozate pentru…

43 de minute ago

Timișul, solicitat să devină partener în dezvoltarea zonei de schi de la Semenic. Se va face dezbatere publică

Pe adresa Consiliului Județean Timiș a sosit o solicitare din partea omologilor din Caraș Severin…

O oră ago

Dominic Fritz acuză dublul limbaj al lui Sorin Grindeanu: “Zici una și faci alta”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, acuză inconsecvenţa lui Sorin Grindeanu, după ce liderul PSD a anunţat…

2 ore ago

Când alegătorii PSD sunt mai inteligenţi decât… liderii PSD

În plină campanie PSD de „ieşire de la guvernare”, INSCOP a publicat un sondaj de…

4 ore ago