Asociaţia „Verde pentru Biciclete” împodobeşte sâmbătă, de la ora 11, bradul de Crăciun. Acesta va fi iluminat într-un mod inedit, care completează ideea promovată de asociaţie, conform căreia bicicleta poate constitui o alternativă de furnizare ecologică a energiei.
Membrii „Verde pentru Biciclete” vom amplasa, mâine dimineaţă, în Piaţa Victoriei, un brad înalt de cinci metri. Acesta va fi împodobit de echipa şi voluntarii „Verde pentru Biciclete”, precum şi de membri ai Clubului Sportiv Gratzu. O dată cu lăsarea serii, bradul va fi iluminat într-un mod un pic altfel. Bicicletele din jurul bradului vor fi montate pe suporţi şi, prin pedalare, se produce energie electrică, care va ilumina, în mod ecologic, Bradul Verde pentru Biciclete. Nu va lipsi nici Moş Crăciun, desigur biciclist, care va scoate din tolbă cadouri simbolice pentru cei mici şi pentru cei mari. Campania „Verde pentru Biciclete” este prima iniţiativă din Timişoara care încurajează adoptarea mersului pe bicicletă ca alternativă ecologică pentru deplasarea prin oraş. Scopul este de a atrage atenţia asupra importanţei şi beneficiilor mersului pe bicicletă şi de a atrage sprijinul autorităţilor locale. În prezent, pe străzile din Timişoara circulă aproximativ 8.500 de biciclişti cu număr „Verde pentru Biciclet
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…