Cât timp mai rămâne vie o legendă vie?

Nu m-ar mira ca preşedintele lui Poli, Marian Iancu, să fi premeditat momentul demiterii lui Cosmin Contra la finalul stagiunii de toamnă a Ligii I. Excesiv de meticulos în organizarea strategiilor sale, patronul BkP nu cred că şi-a lansat întâmplător asaltul final împotriva lui „Guriţă” tocmai într-un moment în care Duşan Uhrin Jr. stă de o lună fără contract. Asupra lui Contra plana soluţia concedierii încă de după meciul de acasă cu „U” Cluj şi de la egalul penibil de la Urziceni, însă numai parcursul fără înfrângere al alb-violeţilor şi nevoia unui antrenor pe bancă în meciul cu Dinamo a încurcat calculele patronului. Iancu a socotit probabil că, împreună cu palmaresul clubului, venirea lui Duşan Uhrin ar putea să fie cadoul suprem pentru o iarnă liniştită pe Bega. Numai că, prudentă faţă de mişcările liderului BkP, opinia majoritară a druckerilor în forumul Politehnicii înclină, mai degrabă, spre ideea că acceptul lui Uhrin pentru o revenire la echipă seamănă cu o capitulare în faţa mereu personajului negativ Marian Iancu, uitându-se că, în ultimele sondaje de opinie, propuse de câte ori poziţia de antrenor la Poli era vacantă, Duşan Uhrin era de departe preferatul segmentului activ al suporterilor polişti.

În ciuda vehiculării numelui său, Duşan Uhrin nu este încă o certitudine pentru preluarea mandatului de antrenor. Cu siguranţă că atât cehul, cât şi Iancu vor mai întâi să-şi clarifice principiile colaborării viitoare, pentru a preîntâmpina crize precum cea de acum două ediţii, când Uhrin a fost înlăturat, poate şi pentru că îşi presa patronul să plătească lefurile jucătorilor, poate şi pentru un comportament considerat la acel moment deplasat de la normele de loialitate faţă de club, stabilite de Marian Iancu. Antrenorul ceh ar putea reveni în momente asemănătoare, cu excepţia penalităţii de şase puncte dictată de FIFA, Poli fiind în fruntea clasamentului şi atunci, şi acum, cu performanţe bune în ceea ce priveşte invincibilitatea în prima parte a campionatului şi cu perspective bune pentru retur, dar cu acelaşi iminent colaps financiar, care complică organizarea clubului, îngreunată şi de mereu incertele viziuni ale autorităţilor locale în relaţia cu Poli. Ca într-un mare pariu profesional, Duşan riscă foarte mult prin venirea la Timişoara, cu atât mai mult cu cât ultima experenţă a sa în România, CFR Cluj, a fost un eşec. Fără îndoială că cehul Uhrin ar rămâne pentru Poli o legendă vie, profilul antrenorului hărăzit Politehnicii pentru primul titlu din istorie, o frumoasă poveste atâta timp cât ea rămâne imposibil de confirmat. Sau de infirmat.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago