PSD Timiş, între o “Floare de Colţ” şi “magazinul de vise”

Prin 2002, PSD, organizaţia sa de tineret şi alte asociaţii tocătoare de ban public au declanşat o acţiune de imagine, finanţată cu mălai gros de la guvernul Adrian, cu generoasa temă “lupta antidrog”. Era iureş atunci, concerte cu 3 Sud-Est, Animal X, Cristina Răduţă şi alte fete de care, fireşte, nu vă mai aduceţi aminte acum. La scurt timp după ce tineretul românesc a aflat de la tineretul social-democrat cum nu trebuie să consumi droguri, se sparge buba la Lugoj, unde organizaţia de municipală PSD este agăţată de junele “Lobonea-heroină” în scandalul cu acelaşi nume, îndosariat de organele de la parchet sub numele de “Floare de Colţ”. Presa vremii arăta atunci că Lucian Lobonea, vicepreşedinte TSD Lugoj, a făcut rost de un cărăuş pentru Olanda din “spirit de sacrificiu pentru partid”, în ideea că ar fi procurat astfel un dosar împotriva adversarilor politici bla-bla-bla, însă tangent cu scandalul apăreau în ziare şi la dosar nume grele ale filialei, o parte active şi acum. Mi-am amintit de acest episod de mare emancipare social-democrată când am văzut cum s-au adunat zilele trecute cei din Organizaţia de Tineret a PSD Timiş în faţa unui “magazin de vise”, unde s-ar comercializa aşa numitele amestecuri halucinogene făcute din plante etnobotanice, pentru a protesta împotriva existenţei unor astfel de stabilimente în care tinerii îşi pot pierde repede minţile. Tinerii ţării, tinerii oraşului sau chiar cei ai organizaţiei de partid. “Am venit să spunem nu drogurilor”, a afirmat, cu tărie, o za din lanţul viu făcut de social-democraţi chiar în faţa magazinului cu pricina. Foarte frumos cum au spus ei un “Nu hotărât” drogurilor ușoare, dar tocmai asta îmi dă frisoane. Poate că s-au schimbat vremurile. Poate că tinerii PSD luptă din suflet împotriva drogurilor, cum şi la centru Victor Ponta poate că luptă corect alături de Ion Iliescu împotriva efectelor comunismului, Olguţa Vasilescu, alături de Adrian Năstase şi maestrul Hrebenciuc, împotriva corupţiei şi Nicu Bănicioiu, împreună cu Robert Negoiţă, împotriva traficului de carne. Carne vie. Dar, sincer, n-aş vrea să aud prin august despre bogate recolte de cânepă suspectă, recoltată de pe terenurile unor membri PSD, doar aşa, din spirit de sacrificiu pentru partid. Ar fi păcat, mare păcat.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

3 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

4 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

5 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

8 ore ago