Categories: Economic

Salarii mai mari, pe contracte scurte

Românii care au lucrat pe perioade scurte sau intervale determinate strict au câştigat mai bine decât anul trecut. Cele mai mari creşteri au fost în IT, sectorul administrativ şi cel bancar.

Un studiu lansat marţi arată că veniturile salariale ale angajaţilor cu contracte pe perioade determinate au înregistrat o creştere medie de 5% de la începutul anului. Concluziile aparţin reprezentanţilor Trenkwalder, una dintre cele mai mari companii de recrutare şi leasing de personal din România. Potrivit acestora, creşterea veniturilor salariale ale angajaţilor pe perioade determinate a înregistrat o stagnare la jumătatea anului, după ce în primul trimestru al anului avansul ajunsese la 12%. „Angajatorii s-au repliat imediat ce au apărut primele zvonuri legate de creşterea TVA, priorităţile fiind menţinerea costurilor de producţie, respectiv funcţionare, la acelaşi nivel. Crescând nivelul taxării, al fiscalităţii, fondul de salarii a fost menţinut la acelaşi nivel ca înainte de creşterea TVA. Cel mai important însă este că angajările au continuat în acelaşi ritm frenetic pe tot parcursul anului”, spune Bogdan Florea, directorul general Trenkwalder. Cele mai mari creşteri salariale înregistrate în rândul angajaţilor pe perioade determinate au fost în domeniile IT, administrativ şi banking. La polul opus se găseşte producţia. „Angajaţii pe perioade de timp determinate, în sistem leasing de personal, sunt deosebit de eficienţi, pentru că această eficienţă depinde fie prelungirea contractului, fie un nou contract la alt angajator”, a explicat directorul general al Trenkwalder.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

15 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

17 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

17 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

18 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

18 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

19 ore ago