Categories: Poli Timisoara

Sepsi a dat cele mai multe asisturi pentru colegii din atac

Poli Timişoara încheie anul fără înfrângere, dar ocupă doar poziţia secundă în clasamentul Ligii I, în urma moldovenilor de la Oţelul Galaţi. Pantilimon şi Alexa au adunat cele mai multe minute în tricoul lui Poli, în cele 18 meciuri din acest sezon.

Coincidenţa face că ambii au fost selecţionaţi la ultimul joc din acest an al primei reprezentative, meciul amical cu Italia, ambii fiind în teren. Cel mai bun jucător al timişorenilor a fost, cu siguranţă, Ianis Zicu, capriciosul mijlocaş transferat de la Dinamo Bucureşti. Acesta a renăscut la Poli şi a devenit, în scurt timp, unul dintre cei mai apreciaţi jucători de publicul timişorean, chiar dacă a venit de la unul dintre duşmanii de moarte. Cele nouă reuşite ale machidonului l-au propulsat pe poziţia secundă în clasamentul celor mai buni marcatori, după Stancu de la Steaua, care se laudă cu 13 goluri, dar şi cu mai multe jocuri decât fotbalistul timişorean. Mircea Axente îl urmează pe Zicu în clasamentul golgheterilor de la Poli, cu cinci reuşite, tot atâtea câte a reuşit în sezonul trecut pentru Oţelul Galaţi. Surprinzător, cel mai bun pasator nu face parte din linia mediană, aşa cum ne-am aştepta. Laszlo Sepsi, fundaşul de pe flancul stâng, a reuşit cinci pase de gol pentru colegii lui din atac, fiind urmat în acest clasament de Alexa, Bourceanu şi Magera, toţi cu câte trei asisturi. Şi în acest sezon Poli a rămas o formaţie care înscrie multe goluri. Totuşi, faţă de ultimele trei sezoane, când Poli a terminat de fiecare dată turul pe primul loc în privinţa numărului de goluri, sezonul acesta, după prima parte a campionatului (17 etape), echipa bănăţeană s-a clasat pe poziţia secundă, cu 27 de reuşite, la fel ca şi Rapid Bucureşti, dar în urma „câinilor” de la Dinamo, cu 38. Timişorenii mai au la dispoziţie, începând cu primăvara anului viitor, să-şi apere titlul de cea mai productivă echipă în ultimele trei sezoane, chiar dacă dinamoviştii au un avans de opt goluri.

Share
Published by
Cosmin Bradu
Tags: golgheter

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

6 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

8 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

10 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

13 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

13 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

14 ore ago