Ovidiu Şandor este omul din spatele proiectului City Business Center, o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro, începută în vara anului 2006. Recent, a obţinut finanţare europeană nerambursabilă de şapte milioane de euro, pentru cea de-a patra clădire de birouri clasa A, care urmează să fie ridicată până în iunie 2012. Ovidiu Şandor este unul dintre cei care cred că există destule semne care indică ieşirea României din criză.
Domnule Şandor, am trecut de criză?
Depinde. Dacă vorbim de economia românească, probabil că începem să ieşim din criză. La nivel mondial, cred că multe din ţările dezvoltate au ieşit deja. Dar vedem deja şi pe plan local, în Timişoara, un număr ridicat de semne pozitive. Începem să auzim că firmele vor să se dezvolte, că investitorii vor să reia investiţiile şi aşa mai departe. Dar de la aceste semne până la a vedea rezultate de tipul creşterii consumului sau a veniturilor sigur că va mai trece ceva vreme.
Ce a fost mai greu, în 2010, pentru mediul de afaceri?
În 2010 cea mai dificilă a fost incertitudinea fiscală şi politică din România. Atunci când eşti într-un mediu incert, e foarte greu să-ţi faci planuri şi să decizi în ce direcţie va merge businessul tău.
Ce vreţi să se întâmple în 2011?
În 2011 sper să vedem că lucrurile se aşază, că nu mai avem parte de convulsii fiscale, politice sau economice foarte mari, aşa încât toată lumea să înceapă să planifice pe o bază mai solidă. Dacă vom avea lucrul acesta, cred că atunci vom vedea că se repornesc anumite motoare care, până acum, au fost oprite din cauza crizei.
Ce părere aveţi despre zona de vest – Timişoara, Timiş în principal – ca zonă economică, în comparaţie cu alte zone ale ţării? Am rămas în urma lor?
Da şi nu, depinde cum ne uităm la lucruri. Dacă ne uităm la indicatorii economici, Timişul sau Timişoara nu stau rău, nu vedem o creştere dureroasă a şomajului, nu vedem falimente răsunătoare, nu vedem oameni daţi afară, dar vedem că acei investitori care au ales Timişoara sau Timişul au fost investitori de calibru, care au ştiut să-şi managerieze afacerea şi în criză. Totuşi, ceea ce vedem în zona noastră este că, în ultimii ani, nu prea s-au aşezat investitorii noi. E bine că avem din perioada anterioară investitori buni şi serioşi, care ştiu să meargă înainte, dar lipsesc investitorii noi. Sigur că, din acest punct de vedere, alte regiuni sau alte oraşe s-au mişcat, aş spune eu în ultimii patru ani, probabil mai bine decât Timişoara.
Ce-i trebuie Timişoarei pentru a prospera?
Timişoara are nevoie ca mediul de afaceri să fie un pic mai unit. Înainte de criză, fiecare şi-a văzut de businessul lui, fără să existe o colaborare mai serioasă între firmele prezente în zonă. Cred că unii oameni de afaceri au învăţat că trebuie conlucrat ca să treci businessul fiecăruia, şi sigur că le trebuie autorităţi localeşi regionale care să fie mult mai active în atragerea investitorilor. Nu mai este suficient să promiţi foarte multe lucruri unui investitor, ci trebuie să şi livrezi ceea ce ai promis. Trebuie să te ţii de promisiunile pe care le faci. Aici nu pot să spun că Timişoara sau regiunea au excelat.
Care este raportul, din punctul dumneavoastră de vedere, dintre administraţie şi şi mediul de afaceri?
Există colaborare şi deschidere, nu cred că cineva poate acuza autorităţile locale şi regionale că nu au deschidere vizavi de discuţii cu investitori, şi sigur că îşi doresc cât mai mulţi investitori. Dar, dacă vorbim despre ce oferă autorităţile unor investitori, acolo, din păcate, faptele nu întotdeauna acoperă vorbele.
Se poate spune că există deschidere din partea autorităţilor doar spre anumiţi investitori?
Nu ştiu dacă trebuie gândit aşa. În general, în România sună mult mai bine când vin investitorii străini, iar investitorii locali sau români sunt mai puţin băgaţi în seamă. Da, când auzim de investitori germani, austrieci sau americani, reacţionăm un pic mai repede.
Aţi început investiţia la City Business Center înainte de criză şi aţi prins apogeul ei. În ce punct vă aflaţi acum?
Businessul nostru deja se mişcă pe un trend pozitiv, la noi nici scăderea nu a fost foarte relevantă. Vedem deja că cererea începe să se revigoreze încă din toamna anului trecut. S-au stabilizat chiriile şi chiar încep să aibă tendinţe de creştere, şi vedem faptul că mulţi dintre chiriaşii noştri îşi dezvoltă afacerile şi vor să se extindă, drept pentru care am şi demarat lucrările la clădirea a patra, care va fi gata în iunie 2012.
Credeţi că există şi investitori neserioşi? Care promit şi atât?
Aici şi oriunde există investitori serioşi şi neserioşi şi cu siguranţăşi Timişoara are parte de ei. Dar cred că această criză financiară a mai decelat dintre ei, pentru că piaţa liberă de obicei e necruţătoare, îi poate ierta o perioadă, dar nu îi iartă la infinit pe cei care nu-şi dezvoltă afacerile pe baze reale şi serioase.
Care este cea mai mare necesitate pentru mediul de afaceri în aceste timpuri?
Cred că stabilitatea! Dacă vorbim pe plan local, e nevoie de o infrastructură mai bune pusă la punct, iar aici mă refer la tot ce înseamnă drumuri, aeroport, transporturi, servicii bancare şi aşa mai departe. În rest, de stabilitate politică.
În noul Guvern Ciolacu, PSD va avea opt ministere, PNL – şase, iar UDMR –…
Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 12:10, ISU Timiş a fost anunţat despre producerea unui…
„Curaj” prostesc! La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Belinț au reținut…
Un copil teribilist a făcut-o lată chiar înainte de Sărbători! Dacă alţi adolescenţi de vârsta…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Timiș anunță lansarea a două cursuri gratuite care…
Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali…