Categories: Sănătate

Durerile de cap

Durerea de cap sau cefaleea este unul din cele mai frecvente motive pentru care ne prezentăm la doctor. Poate avea foarte multe cauze. Azi vă voi schiţa câteva cauze majore pentru care consider că este absolut necesar să ajungeţi la doctor.

Apare încă de dimineaţă, la trezire, sâcâitoare şi se intensifică pe măsură ce înaintăm în zi, chiar este însoţită de palpitaţii, oboseală, mai ales în a doua parte a zilei. Ce mai trebuie să ştim este că nu trece după medicaţie, nici măcar nu se ameliorează. Apare frecvent la femei tinere, fetiţe. Este cefaleea din sindromul anemic. Trebuie să ne prezentăm la medic pentru a afla cauza anemiei şi a o trata, altfel nu putem scăpa de ea.
Intensă, cu greţuri, vărsături alimentare, crampe abdominale, diaree, imposibilitatea de a te uita la lumină (fotofobie). Este durerea de tip migrenos care poate apare într-o „criză de fiere”, după o masă copioasă sau după un episod de stres intens. Intensă (în popor se spune „mă doare după ceafă”), însoţită sau nu de tulburări de vedere, roşeaţă a feţei, agitaţie, greţuri. Este cefaleea dintr-un puseu de tensiune. Aceeaşi recomandare: prezentarea la medic cât mai repede posibil!
Durere ascuţită ca un „cuţit in creier”, însoţită sau nu de greţuri, vărsături, pierderea echilibrului sau chiar imposibilitatea de a mai putea mişca o mână sau un picior, cu sângerări nazale (epistaxis). Este o urgenţă majoră, trebuie sunată Salvarea cât mai repede posibil. Sunt doar câteva din zecile de cauze ale cefaleei, dar eu le consider cele mai importante, deoarece sunt cele mai frecvente.
Mesajul pe care trebuie să-l reţineţi este faptul că o cefalee nu apare decât dacă există o cauză, şi dacă nu depistăm cauza şi nu o eliminăm prin tratament, ea nu trece!

Share
Published by
Lavinia Dirlea, medic Medicina generala

Recent Posts

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

40 de minute ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

2 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

14 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

17 ore ago