Categories: Sport

Ignea si Streanga au parasit AC Recas

Lotul AC Recaş se va întruni peste o săptămână. Jucătorii din orăşelul vinului se vor reîntâlni cu Cosmin Petruescu, antrenorul care a revenit pe banca tehnică a AC Recaş. Din 5 februarie, echipa pleacă, timp de zece zile, în cantonament la Băile Felix.

De la terminarea turului până în prezent sunt noutăţi doar la nivel de jucători care şi-au încheiat colaborarea cu clubul timişean. Astfel, Ştreangă şi Ignea nu au vrut să-şi prelungească, pentru încă doi ani, înţelegerile scadente în această vară cu AC Recaş. Refuzul celor doi a dus la înteruperea colaborării. Ceilalţi jucători din lotul pregătit de Petruescu au semnat prelungirea contractelor cu AC Recaş, cel mai stabil club din Liga a III-a. În ciuda crizei, conducerea formaţiei din Recaş a achitat mereu la timp salariile şi contractele jucătorilor din lot. Un caz aparte îl reprezintă Mario Enciu, atacantul împrumutat de la Auto Timişoara. Acesta a fost pus pe făraş încă din timpul în care de echipă se ocupa Alin Paleacu şi este greu de crezut că actualul tehnician, Cosmin Petruescu, va apela la serviciile lui. Este foarte posibil ca atacantul timişorean să evolueze în Liga a IV-a la Auto, dacă nu îşi va găsi un angajament la o echipă dintr-un nivel superior. La capitolul noutăţi, Cosmin Petruescu a fost laconic şi a lăsat să se înţeleagă doar faptul că urmăreşte câţiva jucători tineri ce evoluează la echipe din Timiş.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

51 de minute ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

2 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

2 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

2 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

3 ore ago

Războiul suveraniştilor, faza pe excremente, şi legătura cu… măgarul lui Buridan

De vreo săptămână, un război necruţător a început între cele două vidanje media, care au…

4 ore ago