Îndrumar de pretexte pentru a nu mai veni la stadion

Media spectatorilor la meciurile lui Poli pe „Dan Păltinişanu” a scăzut an de an, ca să ajungă în turul de campionat recent încheiat la peste 8.625 de spectatori, locul 3, după 18 etape, în urma Craiovei şi Stelei. Situaţie stabilizată după, ce ediţia trecută, media Timişoarei era tot pe un loc 3, cu 8.375 spectatori (34 de etape). Asta după ce, în precedentele sezoane, topul spectatorilor de pe teren propriu era dominat de suporterii timişoreni. Imediat după preluarea echipei de către Anton Doboş, în 2002, stadioanele se umpleau din poftă de fotbal, nu că echipa se mişca extraordinar sau că aspira la vreo cupă europeană. Nu, era doar reacţia publicului stătut. A mai venit prima nocturnă, cu Ploieştiul, de nu mai aruncai un ac în nebunia de la stadion. Apoi a venit injecţia financiară a BkP, chiar când lumea începuse să se plictisească de un fotbal cu iz de retrogradare, culmea agoniei fiind barajul cu Buzăul. După un an, gustând din fericirea nababului în fotbal, cu bani aruncaţi de Iancu în stânga şi în dreapta, au început nazurile publicului. Că nu mai vine lumea la stadion, pentru că a fost demis Olăroiu, fără ca Iancu să dea explicaţii la „Porumbei”. Aşa nu se mai poate, au spus mulţi, vom fi călcaţi în picioare de miticul de Bucureşti, s-a mai vociferat după alte mandate nefericite, cu Hagi şi Cârţu pe bancă. A venit un antrenor care a fermecat imediat. Duşan Uhrin.

Nu neapărat prin joc, ci printr-un spectacol al norocului. Când îţi pleacă fanii de la stadion fericiţi că au învins în minutele 87 şi 91, toate platitudinile din joc se uită. Balint a reuşit mai multe decât îi dădea lumea şanse, a învins Dinamo în cupă, la Bucureşti, s-a dus cu echipa până în final la titlu. Lumea a început să sancţioneze prin neprezentare la stadion un patron care-l scuipă pe ziaristul Ovidiu Oanţă, care dă afară antrenorul cu chiloţei roz etc, chiar dacă apoi s-a făcut vorbire de o oarecare lipsă de eleganţă a lui Uhrin Jr. în tatonarea cu alt angajator (CFR). Toate au făcut ca media să coboare cu câteva mii de spectatori pe sezon, chiar dacă Sabau a făcut senzaţie în cupele europene. Politica preţurilor la bilete, dar şi alura de spectator mofturos căpătată de o mare parte din publicul timişorean a făcut ca la meciul cu Stuttgart să fie pe stadion atâţia oameni câţi la un meci cu Bacău pe vremea lui Doboş. Lumea n-a mai venit pe motiv de lepădare de Uhrin, n-a mai venit pe motiv de joc anost cu Sabău pe bancă, n-a mai venit pentru că situaţia palmaresului a devenit tot mai nefericită. Pas cu pas, Iancu a spulberat mare parte din aceste nemulţumiri. Palmaresul a venit cum a venit, dar a venit, înapoi la echipă, Duşan Uhrin a fost repus pe bancă într-o situaţie bună pentru club, cu şanse la titlu în anul aniversar, autorităţile locale dau semne de apropiere de club, că doar se apropie şi ele, alegerile. Ce motive ar mai avea suporterii să boicoteze meciurile de acasă ale lui Poli? Vă spun câteva de care nu vom scăpa prea uşor. Am devenit spectatori de „echipă mare”, nu ne mai mulţumeşte numai scorul, vrem şi spectacol. Pe bună dreptate, nu ne mai mulţumeşte invincibilitatea, dacă nu defilăm cu victorii, televizorul e mai comod, mai ales când Iancu dădea şi pretextul pentru a refuza tribuna. Acum Iancu va fi pedepsit de public pentru că vorbeşte urât la televizor, că ne face de râs pe noi, timişorenii, cu o retorică nespecifică locului. Sau doar pentru că are burtă ca în Regat, nu din aia ca în Banat.

Ei, aş! Ar fi frumos să fie doar atâta. Aduceţi-l pe discretul Tender ca patron (de fapt, creditor), să vedeţi că nu va veni mai multă lume la stadion. Ori să ajungă clubul patronat de autorităţile locale, cum îşi doresc, platonic, mulţi fani naivi, variantă de lucru fantezistă folosită şi de Iancu pentru a debloca negocierile cu CJT şi CLT. Vă închipuiţi că atunci n-ar mai veni la stadion pentru că antrenorul este adus de Jean Cojocari, iar linia de fund e transferată la cererea lui Constantin Ostaficiuc?! Iar maseorul e rudă cu viceprimarul Grindeanu!